O specie veninoasă de furnică invazivă va ucide mai mulţi oameni în fiecare an şi va provoca pagube economice semnificative dacă va fi lăsată să se răspândească în statul australian Queensland, au avertizat autorii unui raport publicat luni, informează Xinhua. Raportul, care a fost realizat de grupul de reflecţie independent Australia Institute, a constatat că furnica de foc roşie importată (RIFA) va înţepa peste 1,5 milioane de persoane din Queensland, reprezentând 30% din populaţia acestuia, în fiecare an, provocând şase decese şi 115.679 de vizite medicale dacă se va răspândi în acest stat australian.
În plus, raportul a estimat că specia invazivă ar costa gospodăriile din Queensland un total de 188 de milioane de dolari australieni (130,1 milioane de dolari americani) în fiecare an, în cazul în care se va stabili pe scară largă în acea regiune.
Cercetările anterioare ale Australia Institute au estimat că RIFA va costa economia australiană 22 de miliarde de dolari australieni (15,2 miliarde de dolari americani) până în anii 2040, dacă i se va permite să se răspândească pe întreg teritoriul ţării.
Originară din America de Sud, RIFA s-a răspândit în mai multe ţări, unde reprezintă o ameninţare semnificativă pentru producţia agricolă prin distrugerea echipamentelor şi a culturilor de plante, precum şi pentru oameni prin înţepăturile dureroase care pot provoca reacţii alergice severe.
Specia a fost detectată pentru prima dată în Australia în statul Queensland în 2001 şi a fost descoperită pentru prima dată în oraşul Sydney în 2014, informează Agerpres.
Raportul de luni a precizat că regiunea sud-estică din Queensland, zona cea mai dens populată a acestui stat, este "zona zero" pentru furnicile de foc din Australia, însă acestea s-ar putea răspândi şi în nordul statului Queensland până în 2035 dacă nu vor fi mărite fondurile pentru programele de eradicare.
Potrivit guvernului federal, furnicile de foc s-ar putea răspândi pe 97% din teritoriul continental australian şi ar putea cauza pagube economice de 1,25 miliarde de dolari australieni (865,3 milioane de dolari americani) în fiecare an.
În octombrie 2023, Guvernul Australiei a majorat finanţarea pentru Programul naţional de eradicare a furnicilor de foc cu 268 de milioane de dolari australieni (185,5 milioane de dolari americani) pentru o perioadă de patru ani.
Trezorierul australian Jim Chalmers a declarat la acea vreme că, fără programul de eradicare, care a fost instituit în 2001, RIFA ar fi infestat deja 100 de milioane de hectare de teren, întinzându-se de-a lungul coastei de est a Australiei, din statul Queensland şi până în capitala ţării, Canberra.