Antena 3 CNN Actualitate Justiție Cum a aflat Universitatea din Timișoara numărul de rânduri similare din teza de doctorat a lui Kovesi

Cum a aflat Universitatea din Timișoara numărul de rânduri similare din teza de doctorat a lui Kovesi

<1 minut de citit Publicat la 17:30 19 Noi 2016 Modificat la 17:30 19 Noi 2016

Surse din cadrul conducerii Universităţii de Vest Timişoara (UVT) au explicat pentru „Adevarul” că în analiza Comisiei de Etică şi Deontologie Profesionala a UVT făcută în cazul lucrării de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, apar mai multe neclarităţi, privind numărul de rânduri similare cu alte lucrări. Culmea, profesorii le-au amintit chiar în analiza lor, scrie adevarul.ro.

Mai multe rânduri din lucrarea de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi,  sunt similare cu alte surse „pentru care nu a fost detectabilă data la care au fost puse în circulaţie”. Aceasta este una dintre concluziile Comisiei de Etică şi Deontologie Profesională din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Astfel, nu se ştie dacă aceste lucrări, similare cu cea a Laurei Codruţa Kovesi, au fost publicate anterior sau ulterior prezentării tezei de doctorat.

Surse din cadrul conducerii Universităţii de Vest Timişoara au explicat pentru „Adevarul” că în analiza Comisiei de Etică şi Deontologie Profesionala a UVT făcută în cazul lucrării de doctorat a şefei DNA, „Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal” (2012), sunt mai multe inadvertenţe.

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole