Situația a fost prezentată de ministrul de interne kazah, Marat Ahmetzanov, citat de CNN.
Potrivit oficialului, din cei peste 200.000 de ruși, peste 147.000 au părăsit această țară din data de 21 septembrie.
Rușii continuă să intre în Kazahstan, a confirmat ministrul.
El a arătat că, luni, au sosit peste 7.000 de cetățeni ruși în timp ce alți 11.000 au părăsit teritoriul Kazahstanului
Demnitarul a mai precizat că 68 de ruși au aplicat pentru cetățenie.
Rusia și Kazahstan au o frontieră comună cu o lungime de 7.000 de kilometri.
Rusia anunță că a înrolat peste 200.000 de cetățeni în urma mobilizării
Peste 200.000 de oameni s-au alăturat forțelor armate ruse în cadrul "mobilizării parțiale" anunțate de autorități, susține ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, conform CNN.
Acesta susține că instruirea noilor unități de recruți va avea loc în "centre și poligoane speciale de antrenament", fără a furniza alte detalii.
În septembrie, ministrul rus spunea că autoritățile militare vor convoca 300.000 de rezerviști.
Decizia anunțată atunci a determinat proteste de stradă și un exod al bărbaților cu vârste corespunzătoare încorporării.
În paralel, Parlamentul rus a înăsprit legile care condamnă încălcarea obligațiilor militare.
Foto: recrut mobilizat în regiunea Moscova în urma decretului semnat de președintele Vladimir Putin pe 21 septembrie