Antena 3 CNN Actualitate Cu mascații la ușă, câțiva traficanți din Brașov au aruncat drogurile pe geam. La parter erau tot polițiștii

Cu mascații la ușă, câțiva traficanți din Brașov au aruncat drogurile pe geam. La parter erau tot polițiștii

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 18:30 25 Iul 2024 Modificat la 18:30 25 Iul 2024

Polițiștii au făcut percheziții în Brașov la o grupare de traficanți de droguri care vindea marfa către consumatori din București. Șapte persoane au fost reținute, după ce, în timpul descinderilor, au fost găsite mai multe tipuri de substanțe interzise. În încercarea de a scăpa, traficanții au aruncat drogurile pe geam, dar au fost filmați.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea a 7 inculpaţi, cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc.

”Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada februarie-iulie 2024, aceştia au procurat, deţinut, intermediat şi comercializat direct diferite cantităţi de cocaină (drog de mare risc) către consumatori din municipiul Bucureşti, cu sume cuprinse între 450 şi 500 lei pentru un gram”, arată DIICOT, joi, într-un comunicat de presă.

În urma percheziţiilor făcute la locuinţele inculpaţilor, au fost identificate şi ridicate aproximativ 200 de grame de cocaină (drog de mare risc), 2,9 kilograme canabis (drog de risc), cântare electronice de precizie, obiecte purtând urme de substanţă, sume de bani în lei şi euro, precum şi alte mijloace de probă.

”În încercarea de a ascunde anumite mijloace materiale de probă, unul dintre inculpaţi, înainte de a fi pus în aplicare mandatul de percheziţie, a aruncat pe fereastra apartamentului 2 pungi tip ziplock conţinând o cantitate de cocaină, fiind recuperată ulterior de către organele de cercetare penală”, adaugă reprezentanţii DIICOT.

Joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a dispus arestarea preventivă a patru dintre inculpaţii reţinuţi, conform propunerii formulate. Faţă de alţi trei inculpaţi, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov au luat măsura controlului judiciar.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, specialiştilor criminalişti din Poliţia Capitalei şi jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole