Într-o intervenție exclusivă în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, Aurelian Vasile, specialist naturopat, a vorbit despre importanța unui consum echilibrat de proteine și a recomandat limitarea surselor proteice la una sau două tipuri per masă. De asemenea, specialistul a recomandat consumul proteinei întotdeauna alături de legume și alimente verzi.
Naturopatul a explicat că proteinele vegetale se digeră mai ușor și permit o absorbție mai rapidă, în timp ce proteinele animale necesită un efort digestiv mai mare, putând să rămână în organism până la 12 ore. Specialistul a subliniat că dieta modernă ar trebui să fie adaptată stilului de viață actual, unul mai puțin activ din punct de vedere fizic. „Alimentația trebuie să fie una de performanță, adaptată nevoilor noastre actuale”, a punctat Aurelian Vasile, accentuând rolul alimentelor proaspete și neprocesate în susținerea sănătății și a vitalității creierului și corpului.
”Recomandarea mea este să nu căutăm mai mult de o sursă sau cel mult două de proteine la o masă. Dacă este vegetală, am putea să o combinăm nu din cauza lipsei de aminoacizi, dar permite absorbția produsului mai rapid. Eu combin proteinele de tip vegetal. Proteinele de tip animal prefer să le consum cât mai simplu, pentru că absorbția lor este un pic mai îngreunată, procesul de degradare și descompunere al cărnii este încetinit, perioada de absorbție va fi între 6 și 12 ore, timp în care alimentul rămâne în corp, ceea ce nu este recomandat. Și atunci alegem surse foarte simple.
Dacă vrem să consumăm o proteină de origine animală, să o consumăm alături de alimente cât mai vii și cât mai puțin procesate, precum clorofila, pentru ca toate substanțele benefice să ajute la spălarea proteinei, la curățarea reziduurilor animale”, a explicat el.
”Carne ar trebui să consumăm cât o palmă, ne ajunge la o masă, nu trebuie să consumăm atât de multă carne cum e românul obișnuit. Acum studiile arată că și carnea creează dependență, la fel ca și zahărul. Și are același impact asupra creierului.
Carne cu salată, nu cartofi prăjiți, nu uleiuri trans, pentru că acelea sunt foarte oxidative, nu are sens. Nivelul de oxidare se vede pe corpul nostru, pe fața noastră, pe energia noastră, în dispoziția pe care o avem. Nu ai cum să te simți cu energie după o astfel de masă complicată. Toată energia este distribuită pentru a degrada cât mai repede acele produse, pentru că ele devin toxice pentru organism. Toată energia se duce la digestie, și atunci creierul este un organ care este lăsat puțin în urmă.
Fix acel organ de care tu ai nevoie în ziua respectivă. Poate ai un proiect, poate trebuie să scrii ceva repede, sau vrei să faci anumite lucruri. Nu știu câți dintre noi mai avem acea muncă fizică, ancestrală, de 6-8 ore de lucru în natură. Și atunci nu mai putem să ne uităm la asta. Alimentația trebuie să fie una de performanță, o alimentație care evoluează. Și nu neapărat doar alimentația, ci și stilul de viață, și suplimentele, și ceaiurile, noi trebuie să ne uităm la ce avem nevoie să facem în momentul acesta”, a conchis Aurelian Vasile în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.