Antena 3 CNN Economic Cifre uriașe! Cu cât s-a împrumutat România pe lună în cele şase luni de pandemie

Cifre uriașe! Cu cât s-a împrumutat România pe lună în cele şase luni de pandemie

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 22:20 14 Aug 2020 Modificat la 22:20 14 Aug 2020

''România în aceste şase luni de zile de pandemie s-a împrumutat cu 1 miliard de euro pe lună. A crescut datoria României cu 1 miliard de euro pe lună, adică cu peste şase miliarde de euro în aceste şase luni.

Adaugăm la datorie, nu suntem singurii care ne împrumutăm, pentru că dacă scade economia trebuie de undeva să găseşti resurse să te împrumuţi, dar asta încarcă şi mai mult povara noastră şi ne gândim ce se va întâmpla cu salariile şi cu pensiile anul viitor'', a spus Radu Tudor în emisiunea de vineri seara.

Datoria externă a României a crescut cu 5,57 de miliarde de euro în şase luni, în timp ce investiţiile străinilor au scăzut dramatic, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României.

Mai exact, datoria externă totală a crescut la sfârşitul lunii iunie la 111,45 de miliarde de euro, de la 105,87 de miliarde de euro, la 31 decembrie 2019.

În perioada ianuarie-iunie 2020 datoria externă totală a crescut la 5,579 de miliarde de euro.

În structură, daroria externă pe termen lung a însumat 78,983 miliarde de euro la 30 iunie 2020, în creştere cu 70,2%, faţă de 31 decembrie 2019.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2020 nivelul de 32,469 milirde de euro, în creştere cu 0,8% faţă de 31 decembrie 2019, potrivit datelor BNR.

În perioada ianuarie-iunie 2020, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3,497 miliarde de euro, comparativ cu 4,373 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie 2019.

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,127 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 376 milioane de euro. Balanţa veniturilor primare a adus o contribuţie pozitivă de 1,123 miliarde de euro.

Mai multe informaţii, în materialul video de mai sus.

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole