Antena 3 CNN Economic Cu cât vor crește pensiile și salariile în 2023. Premierul Nicolae Ciucă a făcut anunțul

Cu cât vor crește pensiile și salariile în 2023. Premierul Nicolae Ciucă a făcut anunțul

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:43 04 Oct 2022 Modificat la 11:41 04 Oct 2022

”Procentul cu care putem crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. Propuneri au venit din mai multe direcții, noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a spus Nicolae Ciucă la finalul ședinței conducerii PNL, potrivit Agerpres

Partidul Național Liberal a venit inclusiv cu propunerea de scutire de taxe a pensiilor care ating pragul de 3.000 lei, a mai spus premierul, însă nu a fost luată o decizie finală în acest sens.

„Nu am finalizat acest proces pentru că, în continuare, la Ministerul Muncii există grupul de lucru care trebuie să vină cu propunere concretă pe cifre, ca să nu vorbim despre tot felul de ipoteze care în final nu fac altceva decât induc așteptări și amăgire ulterior, când nu se pot realiza”, a mai spus Nicolae Ciucă. 

Totodată, premierul a vorbit și despre majorarea salariului minim în România la 3.000 de lei.

„A fost o propunere făcută de către noi toți, pentru că ne-am ghidat după ceea ce putem să facem din punct de vedere al bugetului. Deci, asta putem să ne permitem. (...) Am susținut-o de la început, am și venit cu propuneri”, a mai spus Ciucă. 

Întrebat dacă va susține creșterea la 3.000 de lei, premierul a spus: ”Sigur că da!”.

Etichete: Nicolae Ciucă
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole