Antena 3 CNN Actualitate Cu cât a crescut numărul şomerilor? Cele mai recente cifre de la INS

Cu cât a crescut numărul şomerilor? Cele mai recente cifre de la INS

Milena Niță
<1 minut de citit Publicat la 10:53 30 Iul 2020 Modificat la 10:53 30 Iul 2020

Mai exact, luna trecută s-a înregistrat un număr de şomeri cu 124.000 de oameni în creştere faţă de iunie 2019. De asemenea, tot în iunie 2020 a crescut numărul şomerilor şi comparativ cu luna mai 2020.

"Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iunie a anului 2020 a fost de 467.000 persoane, în creştere atât față de luna precedentă (463.000 persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (343.000 persoane).

Şomerii din grupa 25-74 ani înseamnă 71% din totalul lor

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,0% în cazul celor de sex feminin)", se arată în comunicatul INS remis presei.

În cazul persoanelor adulte, din grupa de vârstă 25-74 ani, rata şomajului a fost estimată la 4% pentru luna iunie 2020, respectiv de 4,2% în cazul bărbaților şi 3,7% în cel al femeilor. Totodată, numărul şomerilor din grupa adultă înseamnă 71% din totalul şomerilor estimat pentru luna iunie 2020.
 

Etichete: someri somaj
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole