"Sunt mii de morţi pe care îi ascund ăştia din cifre, aşa ne-a spus domnul Voiculescu. A spus nu este exclus să fie mii de morţi în plus.
Din ce a spus domnul Voiculescu, şi anume că se ascund morţi, rezultă ca transmisie în opinia publică ideea că au dreptate cei care au zbierat în faţa spitalelor asasinilor pentru că rezultă clar, toată lumea îşi dă seama acum, medicii omoară oameni în spitale şi ăştia îi ascund din cifre.
Acele dihănii care i-au strigat medicului Andrei Moldovan, înseamnă că au dreptate, potrivit domnului Vlad Voiculescu”, a spus Cristian Tudor Popescu, potrivit adevarul.ro.
Comentariul lui CTP vine după ce fostul ministru al Sănătăţii a sugerat că numărul deceselor provocate de COVID-19 este mult mai mare în realitate, fără a oferi mai multe detalii.
"Am spus despre domnul Voiculescu că este un politicar prost, dar un om cu intenţii bune. Retrag ambele calificări. Pentru că domnul Voiculescu nu este prost, iar, în ceea ce priveşte intenţiile, eu nu mai văd decât eforturi din partea domniei sale de a face cât mai mult rău împrejur, după ce a fost scos din funcţia de ministru.
Această declaraţie a domniei sale care nu se bazează pe niciun fel de suport, nu îşi asumă nicio cifră şi spune că nu am documentat, nu o să folosesc cifre.
Spuneam că domnul Voiculescu nu este prost, este pe cât de inteligent, pe atât de perfid. Această exprimare nu este exclus să fie mii de morţi în plus, este făcută în aşa fel încât să spună: am spus că erau, am spus că nu este exclus", a mai comentat jurnalistul.