CTP spune că nu înţelege de ce Halep nu a riscat mai mult, astfel că, "aproape că aș fi vrut să piardă mai rău, dar să o fi văzut că își asumă la un moment dat riscuri".
"Când joci cu Serena, dacă ea e la parametri nominali, nu are ce să îi facă nicio jucătoare din lume. Că nu degeaba a câștigat 23 de Grand Slamuri.
Serena azi nu a fost imbatabilă, a avut momente de slăbiciune, momente de rigiditate, în special la mingile joase. Acolo a flexat mai târziu genunchii. În schimb, cum i-a săltat mingea Simona, lovitura a venit explozivă și necruțătoare, în special cu dreapta din partea Serenei.
CTP: Aproape că aș fi vrut să piardă mai rău, dar să o fi văzut că își asumă riscuri
Or Simona nu a ținut seama de asta. A încercat stânga, dreapta, a încercat să țină mingea fără să, la un moment dat, să încerce să trimită mingea decisivă.
Nu am înțeles de ce Simona nu și-a asumat mai multe riscuri, aproape că aș fi vrut să piardă mai rău, 6-2, 6-0, dar să o fi văzut că își asumă la un moment dat riscuri, că încearcă să joace mai tăios cu Serena. Dar asta este.
S-a aflat în fața celei mai mari jucătoare din toate timpurile. De aceea repet, nu m-a întristat această victorie. Regret că nu a făcut mai mult Simona, ar fi putut, după părerea mea, pentru a echilibra jocul", a spus scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu, potrivit republica.ro.
Simona Halep, învinsă de Serena Williams în sferturi la Australian Open 2021
Simona Halep, locul 2 WTA, a fost învinsă, astăzi, de Serena Williams, în sferturi la Australian Open 2021. Tenismena americană o întâlneşte în semifinale pe Naomi Osaka.
La capătul unui meci adjudecat în două seturi, Serena Williams a învins-o pe Simona Halep, scor 6-3, 6-3.
Simona Halep şi Serena Williams s-au întâlni de 12 ori până acum, inclusiv partida de astăzi, iar tenismena din Statele Unite ale Americii conduce cu 10-2 la meciurile directe.