Antena 3 CNN Politică CTP se declară siderat după conferința lui Dan Barna: "M-au înfiorat aceste aplauze! Un gest de pe vremea lui Ceaușescu"

CTP se declară siderat după conferința lui Dan Barna: "M-au înfiorat aceste aplauze! Un gest de pe vremea lui Ceaușescu"

Gabriel Dano
3 minute de citit Publicat la 23:16 06 Sep 2021 Modificat la 23:16 06 Sep 2021

"Ați spus că o să comentez la cald. Nu știu ce este cald în tot cea am văzut, cu excepția, poate, a aplauzelor. Aplauzele care ridică temperatura aerului. M-au înfiorat aceste aplauze! Înainte ca vorbitorul Barna să deschidă gura, toată lumea prezentă acolo, parlamentarii USR PLUS au aplaudat. Înainte să spună o singură vorbă domnul Barna. Ce aplaudau?

Vasăzică, acum acești miniștri ai USR PLUS părăsesc guvernul și declanșează în mod oficial, să spunem, din acest moment, criza politică. Prin schimbarea configurației politice a guvernului, trebuie să treacă prin Parlament noul guvern, ceea ce echivalează cu o moțiune de cenzură. Guvernul trebuie să fie votat în Parlament.

Încă o dată. Acești oameni, oamenii noi ai politicii românești, cum s-au prezentat și cum au fost votați, acești oameni, uitați-vă la ei cum aplaudă. Ce aplaudați, măi, oamenilor, măi? Ce aplaudați?

Ăsta este un gest de pe vremea lui Ceaușescu. Aplaudați faptul sumbru, trist ce s-a întâmplat acum, ieșiți din guvern, urmează o perioadă de instabilitate politică atunci când numărul celor internați la ATI crește de la o oră la alta, când facturile la energie cresc în același ritm, când toate prețurile cresc? Oamenii ăștia aplaudă.

Au fost prezentate „realizărili” miniștrilor USR PLUS. Ar mai trebui adăugată o realizare, nu știu de ce a lăsat-o deoparte domnul Barna, două, de fapt", a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi.24.

Rareș Bogdan: A părăsi guvernarea în aplauze arată cel puțin iresponsabilitate

Și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a comentat, luni seară, anunțul demisiei în bloc al miniștrilor USR PLUS. În momentul în care liderul USR Dan Barna a făcut anunțul, membrii formațiunii au aplaudat cu entuziasm.

„Dacă într-adevăr depun demisiile, urmează 45 de zile în care suntem în situația de interimat. În aceste 45 de zile vor prelua ministerele colegi de-ai noștri, respectiv secretari de stat sau miniștri plini de la alte ministere. Nu ne putem juca cu această țară și cred că comportamentul de a fugi în aplauze, de a părăsi guvernarea în aplauze arată cel puțin iresponsabilitate, dacă nu și imaturitate”, a declarat Rareș Bogdan.

Acesta spune că PNL și aliații săi au în Parlament 179 de voturi.

„Deocamdată funcționăm pe idea interimatului. Avem o situație în care PNL, împreună cu minoritățile și UDMR au 179 de deputați și senatori. Sigur că până la 234 mai avem nevoie de 55 de voturi. Vom vedea. Nu discutăm despre asta. Nu vrem alianță cu PSD, cei de la USR PLUS fac alianță cu AUR”, a adăugat Rareș Bogdan.

El a reafimat că PNL îl susține pe Florin Cîțu: „Este cea mai bună alegere pentru această etapă din istoria României și PNL nu va reununța la Florin Cîțu”.

PSD, prima reacție după ce miniștrii USR și-au anunțat demisiile

Și PSD a reacționat, luni seară, prin vocea prim-vicepreședintelui Sorin Grindeanu.

"Acest pas era necesar de când au declanșat criza. E un prim pas de ieșire din ipocrizie a celor de la USR. Nu poți să fii și la putere și în opoziție în același timp și mai departe cred că ceea ce-și dorește USR-ul în acest moment - nu cred, sunt aproape sigur - e haos.

Pentru că în continuare planul lor este unul care să genereze haos. Noi, PSD-ul, continuăm linia pe care am anunțat-o în urmă cu câteva zile: Guvernul Cîțu trebuie să plece tot! Adică, nu pe bucăți cum doresc cei de la USR și ne pun și în ultimele ore sau zile și ne aruncă în spate tot felul de etichete.

Noi nu facem deosebire între PNL și USR. Toți au condus în mod dezastruos această țară, în ultimul an, și la pachet trebuie să plece cu toții", a spus Sorin Grindeanu, în emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

Miniștrii USR PLUS demisionează în bloc din Guvern

Miniștrii USR PLUS își depun mandatele, luni, după o ședință internă în care au stabilit că nu mai pot rămâne în Guvernul condus de liberalul Florin Cîțu.

Florin Cîțu „a dinamitat conștient și perfect responsabil” coaliția, a spus liderul USR PLUS, Dan Barna: „Cîțu nu mai poate să fie premier și din acest motiv miniștrii USR PLUS se retrag din cabinetul Florin Cîțu”.

Barna a spus că decizia a fost luată împreună cu colegii săi, susținută de Biroul Național, în condițiile în care nu se poate merge mai departe cu un premier care „risipește resursele națiunii pentru interesul politic propriu”.

Demisiile miniștrilor USR PLUS vor fi, marți la prima oră, pe masa premierului.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole