CTP l-a criticat pe şeful guvernului pentru răspunsul dat la întrebarea: „Cât costă o pâine?”. Acesta susţine că tocmai când credea că premierul a atins „maximul inteligenţei şi umanităţii” prin replica oferită după împuşcarea ursului Arthur („Poate nu era cel mai mare urs din România.”), care a avut loc în urmă cu câteva luni, constată că s-a înşelat.
Florin Cîţu, un fel de regina Maria Antoaneta care a sfârşit la ghilotină
„Printr-o considerabilă sforţare de creieri şi suflet, domnul prim-ministru s-a întrecut pe sine, dând un răspuns regesc la întrebarea reporterului: «Cât costă o pâine?», «Nu ştiu. Nu mănânc pâine». De ce regesc? În Franţa anului 1789, săracii crăpau de foame din pricina creşterii preţului pâinii. Fiindu-i comunicată situaţia, se spune că regina Marie Antoinette a cugetat aşa: «Dacă n-au pâine, să mănânce brioşe».
Carevasăzică, muşchiulosul domn Cîţu nu mănâncă pâine ca să nu se îngraşe sau pentru că aşa vrea muşchii lui, şi le sugerează dieta asta celor care nu prea au ce pune pe masă în afară de pâine. Marie Antoinette a sfârşit la ghilotină”, a scris gazetarul, miercuri, pe Facebook.
Întrebat marţi de jurnalişti dacă ştie cât mai costă o franzelă sau dacă a mai fost în ultima perioadă în piaţă, premierul a răspuns că nu mai cunoaşte preţul unei pâini în momentul de faţă. Cîţu şi-a motivat ignoranţa prin faptul că încearcă să nu consume pâine.
Florin Cîţu, declaraţia zilei: Nu pot să spun care e preţul la pâine, pentru că nu mănânc