Consiliul Superior al Magistraturii precizează marţi că decizia Curţii Constituţionale a României privind conflictul juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a vizat exclusiv situaţia completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.
"Decizia Curţii Constituţionale 685/2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, a vizat exclusiv situaţia completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă", precizează CSM, într-un comunicat..
Prin urmare, arată sursa citată, plenul Consiliului Superior al Magistraturii subliniază că decizia Curţii nu are incidenţă decât în ceea ce priveşte aceste completuri, iar nu şi celelalte completuri colegiale constituite la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau al celorlalte instanţe judecătoreşti, care nu au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale.
"Astfel, compunerea completurilor de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la celelalte instanţe, altele decât completurile de 5 judecători, este reglementată prin alte dispoziţii legale din cuprinsul Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu prevăd desemnarea membrilor completului prin procedura tragerii la sorţi", subliniază CSM.
Pe 7 noiembrie, CCR a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ÎCCJ pe tema constituirii completurilor de 5 judecători. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.