Antena 3 CNN Actualitate Justiție CSM contraatacă în scandalul cu ministrul Justiției privind convocarea ședinței fără consultări

CSM contraatacă în scandalul cu ministrul Justiției privind convocarea ședinței fără consultări

1 minut de citit Publicat la 16:21 05 Oct 2019 Modificat la 16:21 05 Oct 2019

Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat prompt, după ce Lia Savonea a fost atacată de ministrul Justiției, Ana Birchall, care i-a reproșat că nu a consultat membrii CSM înainte de a convoca plenul de marți.

"Sunt abilitată să vă aduc la cunoștință, față de informațiile apărute în spațiul public și interesul manifestat în raport de solicitarea ministrului justiției, că nicio dispoziție legală sau regulamentară nu impune președintelui CSM consultarea membrilor Consiliului în vederea convocării ședințelor de plen. Cutumiar, de-a lungul timpului, implementând cooperarea loială între președinte și membrii aleși, aceștia au fost consultați în măsura în care a fost posibil și s-au aflat în activitate, cu privire la data propusă pentru convocarea ședinței de plen. Nici în mandatele anterioare ale Consilliului nu s-a procedat la o consultare a membrilor de drept de către președinte în vederea convocării ședințelor de plen sau secții.

În acest sens, dispozițiile art. 10 alin 8 din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM si ale art. 24 alin. 3 din Legea 317/2004, reublicată, prevăd că președintele Consiliului coordonează activitatea Consiliului și repartizează lucrările pentru plen și secții. Totodată, dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea 317/2004, republicată, sunt în sensul în care Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în plen și secții, printre altele, la convocarea președintelui. Conform dispozițiilor art. 22 din Regulamentul de organizarea și funcționare a CSM, Consiliul se întrunește în Plen ori de câte ori este necesar, printre altele, la convocarea președintelui, iar ordinea de zi se publică cu 3 zile înainte, termen respectat în privința convocării ședinței Plenului CSM din 08 octombrie 2019.

Subliniez că textele anterior citate nu impun președintelui CSM consultarea membrilor pentru convocarea ședinței de plen.

Pe această cale solicit, prin intermediul dumneavoastră, diseminarea către opinia publică a aspectelor anterior expuse, pentru corecta informare a cetățenilor” , transmite judecătoarea Stăncioi Daniela-Ioana, Purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii, într-un comunicat.


 

Etichete: CSM Ana Birchall
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole