Antena 3 CNN Actualitate Justiție CSM a avizat favorabil desființarea SIIJ

CSM a avizat favorabil desființarea SIIJ

Adelina Miron
2 minute de citit Publicat la 17:08 11 Feb 2022 Modificat la 17:21 11 Feb 2022

„Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secției se transmit pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, […], parchetelor competente […], care continuă soluţionarea acestora”, se arată în document.

Coaliția PSD-PNL-UDMR şi-a asumat în programul de guvernare desființarea SIIJ.

„Salut votul dat, astăzi, în Consiliul Superior al Magistraturii, pentru avizarea favorabilă a proiectului de Lege pentru desfiinţarea SIIJ! Mulţumesc tuturor membrilor CSM, indiferent de poziţiile exprimate şi votul acordat, pentru participarea la dezbatere şi procedura de vot. Voi continua să lucrez cu Consiliul pentru adoptarea cât mai rapidă, în acest an, a proiectelor legilor Justiţiei şi abordarea celorlalte probleme stringente aflate pe agenda Justiţiei. Nu în ultimul rând, mulţumesc aparatului tehnic al Ministerului Justiției pentru eforturile depuse, ca întotdeauna.”, a transmis Ministrul Justiției.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, anunţa, pe 21 ianuarie, punerea în dezbatere publică a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Conform proiectului, competenţele SIIJ vor fi preluate de o structură cu 12 procurori la centru şi 30 în teritoriu, câte doi pentru fiecare Curte de apel.

"În total, 42 de procurori care vor investiga infracţiunile care până acum erau în competenţa SIIJ. Aceşti procurori sunt anume desemnaţi de plenul CSM. Cei 12 procurori din Bucureşti vor fi selectaţi şi desemnaţi de plenul CSM, din cadrul Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul General, iar cei 30 de procurori din Curţile de apel vor selectaţi şi desemnaţi de plenul CSM din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de apel", spunea Cătălin Predoiu.

Trei asociații ale magistraților au solicitat amânarea desființării SIIJ până la publicarea avizului Comisiei de la Veneția

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită Consiliului Superior al Magistraturii și Guvernului României să amâne avizarea respectiv adoptarea proiectului de lege privind desființarea SIIJ până la publicarea avizului Comisiei de la Veneți, se arată într-un comunicat transmis vineri.

„Comisia de la Veneția a fost sesizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei referitor la noul proiect de lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, urmând a publica Avizul nr. 1079/2022 în luna martie 2022, așa cum reiese din mențiunile aflate pe site-ul acestei autorități, recunoscute pe plan internațional drept o instanță de reflectare independentă și care contribuie diseminarea și dezvoltarea patrimoniului constituțional comun, jucând un rol unic în acordarea promptă a unor soluții constituționale pentru statele în tranziție, conform standardelor și bunelor practici în domeniu.

Potrivit art.11 din Constituția României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. România a aderat la Consiliul Europei (CE), ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluția nr. 37/1993 a Comitetului de Miniștri al CE.

Aderarea la Consiliul Europei, organizație fondată pe principiile respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru valorile democrației și ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) și la Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Prin urmare, în vederea respectării obligațiilor Statului român ca membru al Consiliul Europei, solicităm Consiliului Superior al Magistraturii și Guvernului României să amâne avizarea respectiv adoptarea proiectului de lege privind desființarea SIIJ până la publicarea avizului Comisiei de la Veneția”, se arată în comunicatul transmis de cele trei asociații.

 

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole