Antena 3 CNN Actualitate CSM: Afirmaţiile lui Traian Băsescu aduc atingere independenţei procurorilor DNA

CSM: Afirmaţiile lui Traian Băsescu aduc atingere independenţei procurorilor DNA

1 minut de citit Publicat la 15:03 26 Mai 2016 Modificat la 15:03 26 Mai 2016

Plenul CSM a apreciat joi că afirmaţiile lui Traian Băsescu, lider al Partidului Mişcarea Populară, lansate, pe 17 aprilie, în spaţiul public, în cadrul unei emisiuni televizate, sunt de natură să producă un impact negativ asupra credibilităţii sistemului judiciar, aducând atingere independenţei procurorilor DNA, independenţei şi prestigiului sistemului judiciar în ansamblul său.

De asemenea, în temeiul protocolului privind colaborarea dintre CSM şi CNA încheiat pe 17 noiembrie 2011, plenul Consiliului a hotărât şi sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului în acest caz, informează un comunicat remis joi Agerpres.

Verificările au fost efectuate de Inspecţia Judiciară la solicitarea din data de 22 aprilie a preşedintelui CSM.

Acestea au vizat afirmaţiile lui Traian Băsescu referitoare la justiţie în general şi la activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - lansate în emisiunea "News Line", difuzată de postul de televiziune România TV, pe 17 aprilie, reluate în cadrul postării pe contul de Facebook în data de 18 aprilie, prezentate şi comentate de o parte a mass-media online.

"Prin afirmaţiile menţionate s-a creat o impresie publică defavorabilă privind activitatea justiţiei şi a procurorilor DNA, inducându-se ideea că aceasta se desfăşoară cu încălcarea dispoziţiilor legale. S-a afirmat că justiţia şi procurorii acţionează la comanda unor grupuri de interese în componenţa cărora se regăsesc inclusiv reprezentanţi ai sistemului judiciar, urmărindu-se discreditarea Parlamentului şi distrugerea unor instituţii politice. Mai mult, prin referiri exprese la dosare penale de impact instrumentate de DNA ('Microsoft', 'ANRP'), se acreditează ideea că procurorii nu acţionează pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin infracţiuni, ci urmăresc să controleze decizia politică", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, verificările întreprinse au relevat legalitatea instrumentării şi măsurilor asiguratorii dispuse în vederea recuperării prejudiciilor în dosarele menţionate.

"Afirmaţiile domnului Traian Băsescu, fost preşedinte al României şi lider al unui partid politic, persoană care se bucură în continuare de o anumită cotă de încredere din partea opiniei publice, reprezintă o deformare a realităţilor de fapt, de natură să inducă ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar, în special pe componenta de exercitare a sarcinilor de serviciu ale procurorilor DNA, parte a mecanismului justiţiei", precizează CSM.

Plenul Consiliului a apreciat că afirmaţiile lui Traian Băsescu au depăşit limitele admisibile ale libertăţii de exprimare şi sunt de natură să producă un impact negativ asupra credibilităţii sistemului judiciar, aducând atingere independenţei procurorilor DNA, independenţei şi prestigiului sistemului judiciar în ansamblul său.

Sursă: Agerpres
Etichete: DNA CSM
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole