Antena 3 CNN Actualitate Justiție CSM a aprobat în totalitate raportul Inspecției Judiciare privind controlul la Parchetul General

CSM a aprobat în totalitate raportul Inspecției Judiciare privind controlul la Parchetul General

1 minut de citit Publicat la 19:36 21 Noi 2017 Modificat la 19:36 21 Noi 2017

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat în totalitate, marți, raportul Inspecției Judiciare privind controlul efectuat la Parchetul General, apreciind că managementul acestei unități a fost unul eficient.

”În urma deliberărilor, Secția pentru procurori a aprobat Raportul Inspecției Judiciare, apreciind că activitatea managerială la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe perioada supusă controlului, 1 ianuarie 2016 — semestrul 1 2017, a fost una eficientă, iar activitatea procurorilor și a personalului de specialitate din cadrul acestei unități de parchet s-a desfășurat cu respectarea normelor procedurale și regulamentare în vigoare”, se arată într-un comunicat al CSM.

Secția pentru procurori din CSM a luat în discuție, în prezența ministrului Justiției, Tudorel Toader, „Raportul Inspecției Judiciare numărul 5116/IJ/983/DIP/2017 având ca obiect eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat”.

Pe 13 noiembrie, Inspecția Judiciară anunța că a trimis la Consiliul Superior al Magistraturii raportul privind controlul efectuat la Parchetul General. Potrivit unor surse din cadrul instituției, Parchetul General nu a formulat obiecțiuni la raportul întocmit de inspectorii judiciari.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole