Însă conflictul are ramificații în istorie. Problemele au apărut încă din perioada Primului Război Mondial, când Marea Britanie a preluat controlul asupra regiunii. La acea vreme, teritoriul avea o majoritate arabă și o minoritate evreiască, dar în același timp și o rebeliune arabă, alături de o continuă revoltă evreiască.
Migrația arabă a fost urmată de Holocaust, de luarea în vizor a evreilor în cel de-al Doilea Război Mondial și de o creștere mare a migrației evrești.
În 1947, Organizația Națiunilor Unite, cu Australia ca motor principal, a convenit ca ceea ce fusese cunoscut sub numele de Mandatul Britanic pentru Palestina să fie împărțit într-un stat evreiesc și un stat arab.
Partea evreiască a acceptat acest lucru și, prin urmare, s-a format statul Israel, dar partea arabă l-a respins, declanșând un război de un an, în timp ce Marea Britanie se retrăgea.
Pe măsură ce anii au trecut, Israelul a luat mai mult pământ decât fusese convenit de ONU, se arată într-un reportaj al presei australiene. Palestinienii ar numi acest lucru “nakba” sau “catastrofă”, deoarece sute de mii de palestinieni au fugit atunci.
La sfârșitul războiului, Israelul a controlat o zonă extinsă de teritoriu, cu excepția Fâșiei Gaza - controlată de Egipt, a Cisiordaniei - controlată de Iordania și a Înălțimilor Golan - zonă controlată de Siria.
În 1967, în ceea ce este cunoscut sub numele de Războiul de 6 zile, Israelul pune stăpânire pe Cisiordania, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan. Israelul a continuat apoi să ocupe mii de kilometri de teritoriu palestinian, despre care ONU spune că este ilegal, arată presa australiană. Aceasta este ceea ce numim acum teritoriile ocupate.
În ciuda obiecțiilor comunității internaționale, civilii israelieni aleg să locuiască în aceste zone din motive politice și religioase sau pentru locuințe ieftine. Aici au loc multe conflicte, deoarece palestinienii se plâng că au fost strămutați.
În 2005, Israelul s-a retras din Fâșia Gaza, un mic teritoriu de coastă unde locuiesc 2,3 milioane de oameni, unul dintre cele mai dens populate locuri din lume. Israelul controlează spațiul aerian și maritim și punctele de trecere folosite pentru a transporta majoritatea bunurilor care intră și ies din zonă.
Trecerea în Egipt este folosită în principal de cetățeni. Condițiile pentru locuitorii din Gază aflați sub blocată sunt dure, cu o rată a șomajului de 50%, precum și cu sisteme de sănătate și infrastructură care se deteriorează, anunța ABC News Australia.
Grupul Hamas a fost format la sfârșitul anilor 1980, pe măsură ce frustrările au crescut. Obiectivul Hamas este dedicat distrugerii Israelului și a fost desemnat grup terorist de multe țări, inclusiv de Australia.
Hamas, care are o aripă militantă și o ramură politică, a câștigat alegerile democratice din 2006, dar nu a vrut să renunțe la violența împotriva Israelului și a fost izolat de comunitatea internațională.
Un an mai târziu a preluat controlul asupra Gaza și, deși Israelul s-a retras din Gaza, continuă să ocupe Cisiordania. Acest lucru înseamnă că armata israeliană este autoritatea supremă în Cisiordania.
Cele trei milioane de palestinieni de acolo și cele 2,3 milioane din Gaza nu doresc o ocupație israeliană sau o blocadă. Un alt punct de dispută este Ierusalimul.
Acesta găzduiește locurile sfinte ale celor trei mari religii: iudaismul, creștinismul și islamismul. Confruntările din regiune adesea escaladează în preajma marilor sărbători religioase, cum ar fi sărbătoarea evreiască Yom Kippur sau Ramadanul.
Aceasta este o regiune care se confruntă cu tensiuni de ani de zile, dar aceste atacuri arată că lucrurile ar putea escalada și mai mult.