Crocodilul Henry a împlinit, luni, 124 de de ani. În cei 40 de ani de captivitate la Centrul de Conservare Crocworld, crocodilul de Nil a devenit „tatăl” a 10.000 de pui, relatează livescience.com. Deși nu se știe exact ziua în care a venit pe lume, cercetătorii estimează că a fost în anul 1900.
„Clar e bătrân. Că are 100 de ani sau 130, nu știm sigur. Dar o vârstă de 124 de ani pentru un crocodil nu este ceva nemaivăzut”, a spus biologul de la Universitatea din Alabama, Steven Austad.
Henry trăiește în captivitate, la Centrul de Conservare Crocworld din Africa de Sud, din 1985. Dar reptila uriașă nu a cunoscut viața în libertate, deoarece a fost capturat în Delta Okavango din Botswana în 1903.
Reptilele sunt renumite pentru longevitatea lor. Faptul că au sânge rece îi ajută să conserve energie. Cu atât mai mult cu cât crocodilii nu se opresc niciodată din crescut. Henry are 700 de kilograme și cinci metri lungime, ceea ce îl face printre cei mai mari crocodili. Faptul că a trăit doar în captivitate a contribuit la vârsta lui înaintată, deoarece nu a trebuit să-și procure singur de mâncare și a fost ferit de accidente, braconieri sau boli.
„Animalele care trăiesc într-un mediu sigur, trăiesc mai mult. Crocodilii supraviețuiesc mai mult decât carierele oamenilor de știință care îi studiază”, a glumit biologul Steven Austad.
De asemenea, reptilele, față de alte vertebrate, nu dau semne că și-ar pierde din abilitățile fiziologice pe măsură ce înaintează în vârstă. Și alte trăsături biologice ar fi putut contribui la longevitatea lui Henry. Crocodilii de Nil au proteine în sânge care au proprietăți antibacteriale, care îi ajută să lupte împotriva infecțiilor sau bolilor, arată unele studii. Alte cercetări au arătat că microbiomul din intestin contribuie la sistemul lor imunitar puternic.