Antena 3 CNN Actualitate Criză de vaccinuri pentru copii: două seruri incluse în schema obligatorie nu se mai găsesc deloc

Criză de vaccinuri pentru copii: două seruri incluse în schema obligatorie nu se mai găsesc deloc

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 12:57 07 Iul 2021 Modificat la 13:28 07 Iul 2021

Este vorba despre serul împotriva tuberculozei (BCG) și al hepatitei B, vaccinuri incluse în schema obligatorie pentru copii, potrivit digi24.ro.

Aceste vaccinuri trebuie făcute bebeluşilor imediat după naştere, apoi repetate. 

Ministerul Sănătăţii spune că vaccinurile sunt în curs de achiziționare

În acest context, DSP Iași le transmite medicilor de familie să ia în calcul situația în care acest vaccin nu va mai fi disponibil în maternitate și să practice o schemă de vaccinare temporară.

În replică, Ministerul Sănătății spune că cele două vaccinuri sunt în curs de achiziționare, dar va mai dura până vor ajunge la medicii de familie, pentru ca cei mici să poată fi imunizați.

De asemenea, oficialii precizează că e vorba de peste 400.000 doze de vaccin BCG care vor fi cumpărate.

"Ministerul Sănătăţii a încheiat toate procedurile necesare achiziţionării centralizate a unui număr de 406.000 de doze de vaccin BCG, care vor fi livrate mâine (joi - n.r.) către Unifarm, și ulterior către direcțiile de sănătate publică, precum și a 160.000 de doze de vaccin hepatitic B care, de asemenea, urmează să fie livrate în perioada următoare. 

La nivel național, la începutul lunii iunie a.c., existau stocuri de 48.781 de doze vaccin hepatitic B și 65.900 de doze de vaccin BCG. Consumul lunar de vaccin este, în medie, de 12.500 de doze/lună pentru vaccinul hepatitic B și 27.000 de doze/lună pentru vaccinul BCG. 

Ministerul Sănătății a efectuat mai multe redistribuiri de vaccin între județe, în funcție de necesitățile locale, în vederea asigurării continuității în derularea Programului național de vaccinare. 

Ministerul Sănătăţii solicită direcţiilor de sănătate publică teritoriale să identifice dacă există copii născuţi în această perioadă și care nu au fost imunizaţi în vederea gestionării corecte pentru recuperare la vaccinare. 

Menţionăm că toţi copiii nevaccinaţi vor fi recuperaţi la vaccinare prin maternităţi şi cabinetele medicilor de familie, fără afectarea schemei de vaccinare obligatorie", se arată în comunicatul remis de Ministerul Sănătăţii.

Medic: "Ar trebui să renunțăm la expresia "în curs de achiziționare", ne trebuie o prognoză"

Medicii de familie atrag atenţia că situaţia este cu atât mai gravă cu cât România face parte din țările unde hepatita B și tuberculoza sunt răspândite.

"Ar trebui să renunțăm la această expresie "în curs de achiziționare". În România sunt aproximativ 180.000 de nou-născuți anual, trebuie să avem o prognoză", a replicat Valeria Herdea, medic de familie.

Potrivit specialistului, recuperarea vaccinală va fi extrem de grea.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole