Antena 3 CNN Actualitate Criza politică va duce la o criză economică. Analiștii financiari fac previziuni sumbre pentru următoarea perioadă

Criza politică va duce la o criză economică. Analiștii financiari fac previziuni sumbre pentru următoarea perioadă

<1 minut de citit Publicat la 11:29 22 Oct 2019 Modificat la 11:29 22 Oct 2019

Criza politică va duce la o criză economică, avertizează specialiştii. Primul efect va fi creşterea euro, iar rectificarea bugetară va întârzia, ceea ce înseamnă că multe instituţii îşi vor primi banii cu întârziere. Inclusiv creşterea salariului minim din 2020 ar putea fi afectată.

Însă lista de probleme este mult mai lungă. Maria Toader a făcut o trecere în revistă a celor mai importante probleme:

1. risc de întârzieri în finanțarea stocurilor pentru iarna

2. risc de neplata a subventiilor agricole, prin lipsa rectificarii bugetare din noiembrie se poate pune in pericol plata finala a subventiilor 

3. cresterea dobanzilor la împrumuturi pe titluri de stat. Desi aflate in scadere in ultima perioada, ajungand la aproximativ 4%, situatia incerta creste costul finantarii statului, dobanziel putând urca spre 4,3%

4. probleme în asigurarea cofinantarii la proiectele din fonduri europene.

Analistul Adrian Bența a afirmat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că dificultățile cu care se confruntă guvernul se văd și în economie. ”Când sunt dispute politice la nivel înalt avem o depreciere a cursului de schimb, ceea ce duce la prețuri mai mari. Ar fi bine dacă s-ar reuși un Guvern stabil cât mai rapid”, a mai spus analistul.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole