Președintele Sergio Mattarella a respins joi demisia lui Draghi și i-a cerut să se adreseze Parlamentului săptămâna viitoare pentru a avea o imagine mai clară asupra situației politice.
Dacă unitatea nu poate reveni rapid, singura alternativă ar fi convocarea de alegeri în toamnă, a declarat, conform Reuters, ministrul de Externe Luigi Di Maio, avertizând că un vot anticipat ar fi bine primit de Rusia, dar ar afecta economia Italiei.
"Dacă Draghi cade, noi votăm", a declarat el la radio RTL, adăugând că, fără un guvern pe deplin funcțional în următoarele luni, Italia ar risca să piardă miliarde de euro din fondurile de redresare post-pandemică ale Uniunii Europene și nu ar putea adopta măsuri pentru a combate costurile ridicate ale energiei.
Guvernul lui Draghi, de 18 luni, a fost aruncat în derută de Mișcarea 5 Stele (M5S), care a boicotat joi o moțiune de încredere parlamentară privind planurile lui Draghi de a aborda costul tot mai mare al vieții, argumentând că acestea nu merg suficient de departe.
Criticii spun că partidul, care a fost distrus de o schismă luna trecută, a acționat doar din interes propriu, dornic să își ridice profilul în rândul alegătorilor după o scădere în sondajele de opinie.
Riscurile de haos politic au agitat piețele financiare.
Când ar putea fi chemaţi italienii la urne
Alegerile naționale trebuie să aibă loc în prima jumătate a anului 2023, iar devansarea votului ar da puțin timp partidelor să se pregătească.
Cu toate acestea, o sursă din biroul prim-ministrului, care a refuzat să fie numită, și-a exprimat pesimismul cu privire la perspectivele de revigorare a coaliției și a declarat că cel mai probabil rezultatul va fi un scrutin la începutul lunii octombrie.
În acest caz, Draghi ar putea rămâne în funcție în calitate de interimar, dar nu ar putea să elaboreze bugetul pentru 2023 sau să promulge reformele cerute de Europa în schimbul fondurilor de redresare.
"Italia nu se poate descurca fără Mario Draghi", a declarat Renato Brunetta, ministrul administrației publice și membru al partidului de centru-dreapta Forza Italia. "Nu putem pierde credibilitatea și încrederea pe care am câștigat-o în Europa și în lume în vremuri atât de dificile", a scris el pe Twitter.
Draghi, un fost șef al Băncii Centrale Europene foarte respectat, a jucat un rol important în răspunsul UE la invazia Rusiei în Ucraina, ajutând la elaborarea sancțiunilor economice împotriva Moscovei și trimițând arme la Kiev.
Niciunul dintre partidele din guvernul de uniune națională nu a cerut organizarea de alegeri în urma ofertei de demisie a lui Draghi. Cu toate acestea, singurul grup important care a rămas în afara coaliției, Frații Italiei, de extremă dreapta, a îmbrățișat imediat ideea.
"Odată cu demisia lui Draghi ... această legislatură s-a terminat", a scris Giorgia Meloni, cea care conduce Frații Italiei, pe Twitter: "Alegeri imediat".
"Avem acum 5 zile la dispoziție pentru a lucra astfel încât parlamentul să își confirme încrederea în guvernul Draghi și Italia să iasă cât mai repede din criza dramatică în care intră în prezent", a declarat Enrico Letta, șeful Partidului Democrat de centru-stânga.
Sursa: Mediafax