Antena 3 CNN Actualitate România, la un pas de o nouă criză. Ce medicamente se vor scumpi | Anunţul ministrului Sănătăţii

România, la un pas de o nouă criză. Ce medicamente se vor scumpi | Anunţul ministrului Sănătăţii

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:55 26 Sep 2022 Modificat la 16:55 26 Sep 2022

"Noi nu avem în România decât producători de medicamente generice. Odată cu creșterea costurilor la energie în mod evident va avea un impact şi asupra costurilor acestor medicamente.

Am generat deja un grup de lucru care să se ocupe de acest lucru.

O rezolvare punctuală a problemei nu înseamnă că va rezolva problema în ansamblu. 

E important să avem medicamentele la cel mai mic preţ care face posibilă prezența medicamentelor pe piaţă şi nu cel mai mic preţ care duce la dispariția medicamentelor de pe piaţă", a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. 

Criză în spitale. Operații amânate din cauză că lipsește medicamentul care trezește pacienții din anestezie

Medicamentul Neostigmină, folosit și extrem de important în intervențiile chirurgicale, pentru că este aplicat la finalul operațiilor, pentru relaxarea musculară a pacienților, nu mai există în stocul unităților medicale.

"La Spitalul Județean din Constanța, medicul șef de la ATI a trimis un document către toate secțiile prin care anunță faptul că toate operațiile programate și mă refer aici la operațiile pacienților care vin cu bilet de trimitere, vor fi amânate, asigurându-se doar urgențele din cauza lipsei acestui medicament.

Și la Timișoara, spre exemplu, joi la Spitalul Județean, operațiile programate au fost amânate și s-au asigurat doar urgențele, din cauza lipsei medicamentului Neostigmină", a transmis corespondentul Antena 3 Andreea Borboros.

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, recunoaște această problemă și susține că a vorbit cu producătorul acestui medicament, care dă vina pe o problemă în ceea ce privește fabricarea acestuia, însă dă asigurări că în, cel mai scurt timp, stocurile din spitale vor fi asigurate.

Până se va întâmpla însă acest lucru, medicii din spitalele din întreaga țară vor trebui să folosească un alt medicament care costă de 20 de ori mai mult sau să continue aceste operații în regim de urgență.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole