Antena 3 CNN Be EU UE, protecţie sporită în faţa crizei energetice. Maria da Graca Carvalho, europarlamentar: "Lucrăm la un pachet compus din două rapoarte"

UE, protecţie sporită în faţa crizei energetice. Maria da Graca Carvalho, europarlamentar: "Lucrăm la un pachet compus din două rapoarte"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:45 25 Noi 2023 Modificat la 10:45 25 Noi 2023

"Dezbatem și lucrăm la un pachet compus din două rapoarte, dintre care unul are legătură cu configurarea pieței de electricitate iar a doua parte, pe care o numim REMIT, este o serie de reglementări pentru a proteja consumatorul în fața manipulărilor pieței de electricitate, a prețurilor, ceea ce este foarte util pentru a evita crize ca acelea pe care le-am avut în trecut", a spus europarlamentarul Maria da Graca Carvalho la Antena 3 CNN.

"Am reușit să avem în Parlament o bună cooperare și, în ambele cazuri, am ajuns la un consens și la compromisuri între cele patru grupuri, PPE, socialiștii, liberalii și verzii", a adăugat ea.

"Acum, s-a anunțat că vom intra în negocieri. Grupurile de parlamentari pot dezbate aceste teme. Există și opoziție, deci trebuie să votăm. Vom avea apoi un vot și eu sunt foarte încrezătoare, pentru că avem o înțelegere între cele patru grupări politice puternice că vom intra în negocieri.

Eu nu am nimic nimic contra să votăm în plen, să dezbatem în plen, dar suntem presați acum să finalizăm dosare foarte importante".

Maria da Graca Carvalho: "Portugalia este într-o situație relativ bună, pentru că noi am investit mult în energia regenerabilă"

Maria da Graca Carvalho declară că Portugalia importă puţine gaze din Rusia, dar consumatorii plătesc un preț mare pe electricitate.

"Noi suntem una dintre țările din Europa care are producție energetică din surse regenerabile și datorită poziției noastre geografice noi nu prea depindem de gazul rusesc. Avem importuri de doar 2% de gaze naturale din Rusia", a precizat ea.

Citeşte şi: Ce ne aşteaptă în 2024? Ar putea veni o nouă criză? Răspunsul de la CEO-ul celui mai important producător de pe piaţa de petrol şi gaze

"Consumatorii noștri plătesc un preț mare pe electricitate și prețul a crescut în timpul acestei crize. Unul dintre obiectivele acestui pachet este ca toată lumea, mai ales consumatorii vulnerabili, dar și companiile și IMM-urile, în general consumatorii, să beneficieze de scăderea prețului energiei regenerabile.

Insistăm pe folosirea pe folosirea energiei regenerabile, pentru că știm că aceasta este mai ieftină așa că, pe termen mediu și lung, cei care fac acest efort ar trebui să beneficieze de prețuri mai mici pentru energie", a mai spus europarlamentarul.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole