Antena 3 CNN Actualitate Criza zborurilor anulate de Blue Air | Premierul a trimis Corpul de Control la Ministerul Mediului

Criza zborurilor anulate de Blue Air | Premierul a trimis Corpul de Control la Ministerul Mediului

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:17 15 Sep 2022 Modificat la 17:17 15 Sep 2022

Conform unor surse guvermamentale, un funcționar de la Administrația Fondului pentru Mediu ar fi poprit conturile Blue Air, iar legal, cât timp o companie este în corcordat, nu se putea pune poprire, potrivit Mediafax.

Astfel, Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului, iar premierul așteaptă un raport. 

Ministrul Mediului Tanczos Barna nu ar fi cunoscut această situație. 

Blue Air a sistat pe 6 septembrie toate zborurile programate de pe aeroporturile din România, din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului.

Blue Air anunța că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze zborurile din România.

"Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de 'nu mai cumpăra bilete Blue Air' propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului româm, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au condus la distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, la creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății) și la blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale", arăta atunci compania, într-un comunicat de presă.

Astăzi, Blue Air a anunțat că rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziționate depinde esențial de reluarea operațiunilor și a activității de vânzare a Blue Air.

În perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectați de anulările zborurilor este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole