Antena 3 CNN Actualitate Cultură Criticul de film Tudor Caranfil a încetat din viață

Criticul de film Tudor Caranfil a încetat din viață

<1 minut de citit Publicat la 12:13 23 Mar 2019 Modificat la 12:13 23 Mar 2019

Criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil a murit sâmbătă dimineaţă, la vârsta de 88 de ani, în casa lui din Bucureşti, a declarat Irina-Margareta Nistor pentru News.ro. Tudor Caranfil este tatăl regizorului Nae Caranfil.

„Am călătorit mult împreună şi am văzut multe filme. M-a format”, a spus Nistor.

Născut în 1931 la Galați, Tudor Caranfil a terminat Facultatea de Filosofie în 1957, pentru ca ulterior să facă ziaristică la Informația Bucureștiului. Din anii '60 s-a dedicat criticii cinematografice. Începând cu 1962 inițiază „Seara prietenilor filmului”, prima formă a Cinematecii Române.

Este invitat permanent al Festivalului de la Cannes, al Festivalului de la Berlin și este membru in juriul FIPRESCI. A participat la multe alte festivaluri cinematografice internaționale la Karlovy Vary, Los Angeles, Locarno, Cottbus, Rotterdam, San Francisco și la principalele festivaluri românești de film.

A obținut Premiul pentru critică cinematografică al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pe anul 1988 „pentru volumul În căutarea filmului pierdut” (ex aequo cu Olteea Vasilescu).

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole