Antena 3 CNN Politică Cristoiu "traduce" declaraţiile lui Ciolacu: PSD va vota prelungirea stării de alertă, a spus indirect şeful partidului

Cristoiu "traduce" declaraţiile lui Ciolacu: PSD va vota prelungirea stării de alertă, a spus indirect şeful partidului

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 08:28 12 Iun 2020 Modificat la 08:28 12 Iun 2020

"După ce Klaus Iohannis a anunţat prelungirea stării de alertă, liderii PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, s-au năpustit pe televiziuni pentru a declara că partidul nu va vota aşa ceva în Parlament. Au urmat apoi ceea ce Lenin numea un pas înainte, doi paşi înapoi. Venea un lider PSD şi nuanţa decizia: Vom vota, doar dacă specialiştii (...) ne vor aduce argumente solide că e nevoie de o prelungire a stării de alertă. Îi urma un alt lider care respingea nuanţa (...) E vorba însă de o un joc electoral din partea PSD!", scrie Cristoiu, pe blog.

"După ce vor considera că i-au tras pe sfoară pe români inducându-le iluzia că PSD e contra, partidul va vota prelungirea stării de alertă", spune jurnalistul, argumentând cu declaraţiile de ieri ale liderului PSD.

Ciolacu: PSD nu votează prelungirea stării de alertă cum a fost în ultima lună

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, că exclude varianta ca partidul său "să voteze o prelungire a stării de alertă în forma ultimelor 30 de zile".

În schimb, "considerăm pentru încă o perioadă limitată obligativitatea purtării de măști în spații închise, cu respectarea limitării persoanelor pentru evenimente și distanțarea socială", a adăugat Ciolacu.

Cristoiu: Ciolacu a spus indirect că PSD va vota prelungirea alertei

Şi Cristoiu explică: "Admiţând că n-au observat nuanţa, reprezentanţii presei de la faţa locului ar fi aflat că PSD va vota starea de alertă din precizarea lui Marcel Ciolacu potrivit căreia partidul e pentru obligativitatea purtării măştilor în spaţii închise, pentru limitarea persoanelor pentru evenimente şi pentru distanţarea socială. Păstrarea acestor obligaţii nu e posibilă decât în condiţiile stării de alertă.

Prin urmare, PSD va vota prelungirea stării de alertă. A spus-o indirect Marcel Ciolacu".
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole