Antena 3 CNN Politică Cristoiu, teorie-bombă despre Iohannis. Ce decizie a luat președintele

Cristoiu, teorie-bombă despre Iohannis. Ce decizie a luat președintele

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 19:15 14 Iul 2020 Modificat la 19:15 14 Iul 2020

Jurnalistul spune că preşedintele Iohannis a revenit la tema panicii, a isteriei, dar a atacat şi PSD-ul, aşa cum o face de la preluarea mandatului de şef al statului.

„Domnul Klaus Iohannis, după două intervenţii în care credeam că s-a lecuit de partizanat şi de isterie şi a devenit preşedintele României, a revenit. A revenit la tema panicii, isteriei, criză mondială, nenorocire pe toată planeta. De acolo, din deal de la Cotroceni, se vede toată planeta şi vede cea mai mare criză din toate timpurile. Nu e adevărat (...) În foarte multe ţări, unde revin infectările este vorba despre relaxare totală. România, prin regimul Iohannis, se află la începutul relaxărilor, hai la un sfert. Şi cu toate acestea, în timp ce în Franţa, în Spania, unde e relaxare totală, în România aproape că ne întoarcem la starea de urgenţă. A spune că e cea mai mare criză, sute de morţi este o revenire a preşedintelui ca purtător de cuvânt al lui Raed Arafat. După asta, că a atacat PSD şi Parlamentul, a revenit la ce zice el de 6 ani”, a comentat jurnalistul declaraţia şefului statului la rubrica Jurnalul meu video de pe cristoiublog.ro.

Cristoiu: Isteria pericolului coronavirusului, la un nivel uriaș

Ion Cristoiu susţine că discursul preşedintelui era previzibil după ce toate site-urile diviziei de presă a SRI au dus isteria pericolului coronavirusului la un nivel mai mare decât era în perioada stării de urgenţă.

„Pe mine nici nu m-a siderat, nici nu m-a stupefiat, nici nu mă lasă perplex discursul lui Klaus Iohannis. El era previzibil. O să vă spun de ce (...) În ultimele zile, constat pe toate site-urile diviziei presă a SRI, serviciu condus de un domn, Eduard Hellvig, nu de Maior şi nu de Coldea, O conducere democratică ridicată în slăvi tot de divizia presă, nu am văzut o asemenea isterie nici măcar în perioada de criză sanitară. Nenorocire, trenuri de morţi, mărturisiri, abia am scăpat de coronavirus, vă rog să nu mai negaţi. Nu neagă nimeni, eu cel puţin nu neg. Eu spun că sunt atent şi mă întreb de ce avem Grupul de Comunicare Strategică şi nu ştim cine e, unde se raportează. Sunt toate instrumentele manipulării creării panicii mai mari decât în perioada stării de urgenţă”, a explicat jurnalistul.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole