Antena 3 CNN Politică Cristoiu: Klaus Iohannis îl ajută pe Marcel Ciolacu să câștige șefia PSD

Cristoiu: Klaus Iohannis îl ajută pe Marcel Ciolacu să câștige șefia PSD

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 19:40 31 Iul 2020 Modificat la 19:40 31 Iul 2020

„Amândouă declaraţiile au avut loc după o conferinţă de presă. Cea din 29 aprilie a avut loc după o conferinţă de presă din 28 aprilie, cea de ieri după conferinţa de presă din 29 iulie. Ambele conferinţe de presă au fost dezastre pentru comunicarea lui Klaus Iohannis. Prima a fost făcută pulbere printr-o intervenţie în care Klaus Iohannis era contrazis cu cifre că în România nu se stă atât de bine în gestionarea crizei COVID. Atunci, în aprilie, dl. Klaus Iohannis a ieşit pentru a lăuda Guvernul.

Conferinţa de presă din 29 iulie o putem considera un dezastru pentru că acolo, doi jurnalişti, cu intenţie, au abordat chestiunea Dosarului 10 august, clasat de DIICOT împotriva jandarmilor şi aflat acum la procurorul general care poate să respingă această clasare. Cele două întrebări l-au pus în mare încurcătură pe Klaus Iohannis. Şefa DIICOT, Georgiana Hosu, este numită de el împotriva verdictului CSM, la propunerea lui Cătălin Predoiu. A contesta o decizie a DIICOT luată de Georgiana Hosu ar însemna ca preşedintele să-şi dea cu grebla în nas”, explică Cristoiu.

"Acuzațiile lui Iohannis sunt șocante, dar nu afectează PSD"

Potrivit jurnalistului, ambele mesaje sunt incredibile în acuzaţii, ceea ce creează impresia că s-a urmărit altceva prin detonarea lor în spaţiu public, precum demontarea acuzaţiilor de blat între liderul PSD și șeful statului.

„Amândouă mesajele către naţiune sunt incredibile în acuzaţii. Incredibile la prima vedere, primitive, butucănoase, lipsite de orice subtilitate (…) Sunt acuzaţii care jignesc chiar electoratul lui Klaus Iohannis (…) În aceste condiţii, putem presupune că s-a urmărit altceva. Cred că, şi acum avem ultima notă comună, cele două intervenţii sunt aparent împotriva PSD. Acuzaţiile sunt şocante, dar nu au niciun efect asupra poziţiei PSD în sondaje. Nici electoratul anti-PSD, nici al PSD nu a crezut că aşa are loc vânzarea Ardealului între cele două ţări şi acum că au tărăgănat legea carantinării dinadins. Şi atunci putem presupune şi eu presupun că de fapt a fost un sprijin dat lui Marcel Ciolacu.

Ultima declaraţie a fost făcută în timpul unei şedinţe a CEx al PSD în care dl. Ciolacu a întâmpinat rezistenţă în numirea dlui Vasile Dâncu ca preşedinte al Consiliului Naţional şi în stabilirea datei congresului pe 22 august, care, probabil, se va desfăşura online şi pe bază de vot pe moţiune. Cele două intervenţii lasă impresia unui Klaus Iohannis care vrea să arate că între el şi Marcel Ciolacu nu e niciun blat. Una din tema atacurilor la care e supus Marcel Ciolacu în PSD, inclusiv de la bază, e faptul că are un blat cu Klaus Iohannis. Cum poţi să înlături ideea de blat? Să ieşi şi să faci acuzaţii din acestea delirante. Ele nu au niciun efect, nici penal, nici politic, dar îi dă posibilitatea lui Marcel Ciolacu să spună adversarilor din PSD

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole