Antena 3 CNN Actualitate Cristoiu: În Occident, liderii nu mai discută cum stăpânim pandemia, ci de relansarea economiei

Cristoiu: În Occident, liderii nu mai discută cum stăpânim pandemia, ci de relansarea economiei

2 minute de citit Publicat la 18:53 13 Apr 2020 Modificat la 18:53 13 Apr 2020

 “Probabil se merge și pe un anumit risc”, a spus jurnalistul în emisiunea “Gândurile lui Cristoiu”.

Redăm ideile principale:

-Având în vedere caracterul imitator, aceste semnale de pe plan extern sunt foarte bune pentru noi, pentru că vom face ca și ceilalți. Eu am susținut cu încăpățânare că din această criză se va ieși.

-Primul semnal e că nimeni nu pune la îndoială faptul că China a rezolvat problema. Foarte important. Toată lumea e de acord, inclusiv presa occidentală, că la chinezi s-a rezolvat.

-Am urmărit, spre deosebire de o parte a presei din România, am urmărit semnalele din Occident și de exemplu ce la noi se insista că în Italia crește numărul de decese, la italieni scădea numărul de infectări. Barometrul acestei pandemii este numărul de infectări.

-Spre deosebire de România, în țările occidentale se vorbește mai puțin de pandemia de acum, morții sunt împinși în plan secund și în prim-plan sunt proiectele de viitor. Liderii nu mai discută de cum stăpânim pandemia. Ei se ocupă de relansarea economiei, se fac planuri. Faptul că nu se mai vobește de prezent, aici este o iresponsabilitate a presei și a liderilor politici că întrețin această atmosferă. Vorbesc numai de Răstignire, nu de Înviere, dincolo, planul public este ocupat de ce vom face după.

-Se anunță măsuri, încetul cu încetul sunt măsuri de relaxare parțială, dar semnalul este că marile puteri au ajuns la concluzia că ori murim de coronavirus, ori murim de foame

-Probabil se merge și pe un anumit risc, până la urmă din cei infectați o să moară 10-20, dar nu mor toți germanii sau francezii de foame, pentru că trebuie dat drumul agriculturii. Hranei.

-La noi nu există nimic, nu este această încercare măcar de a se discuta. Există această criminală teză că ne vom preocupa de criza economică a doua zi după ce s-a încheiat criza de sănătate. Ea nu se va încheia brusc, gata s-a oprit, de mâine începe munca. Nu. Ea va fi o coabitare între măsurile de distanțare socială și relansarea economică măcar parțială. Există semne.

-Eu, așa ca să glumesc, mă îngrijorez că se termină carantina și nu am terminat de lucru. Toate semnalele au un efect benefic asupra mea că m-am hotărât să termin cărțile că “aoleo, revenim la viața normală și nu am făcut nimic în perioada de carantină. Până acum, fie vorba, am tărăgănat-o, i-am luat în serios, am zis că am timp să scriu și cărți. Acum mă iuțesc, aoleo, nu mai am timp”.

Etichete: Ion Cristoiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole