Este una dintre cele mai îndrăgite actriţe din România, dar Cristina Stamate este recunoscută pentru singurătatea pe care şi-a asumat-o.
Vedeta a fost căsătorită, timp de 11 ani cu actorul Dan Ivănescu, însă cei doi s-au despărţit, după ce aceasta l-a surprins cu amanta în casa lor.
"Am plecat de la teatru. Eram îmbrăcată într-un costum de clovn, foarte discret, de altfel, în toate culorile. Mi-am pus pardesiul pe deasupra, pentru că aşa cerea anotimpul şi m-am dus acasă. Nu pusese lanţul la uşă, aşa că am deschis foarte simplu cu cheile mele. I-am văzut în aceeaşi încăpere şi am spus "bună seara". Că nu au făcut infarct pe moment, este fix treaba lor. Pe atunci fumam, am deschis şifonierul şi mi-am luat un pachet de ţigări, de parcă de asta venisem eu acasă, nu că mă stârnise femeia aia şi am plecat înapoi la teatru să joc. Numai eu ştiu cum am jucat actul II. O vreme am trecut peste infidelitate, pentru că am yis că după 11 ani te mai saturi de persoana de lângă tine, dar apoi am pus punct. Scuzele nu ar fi mers la mine. Nu sunt genul", a explicat Cristina Stamate pentru Antena Stars.