Antena 3 CNN Show Showbiz Cristina Bălan: „Este dureros că gemenii mei sunt nişte rebuturi pentru alţii”

Cristina Bălan: „Este dureros că gemenii mei sunt nişte rebuturi pentru alţii”

<1 minut de citit Publicat la 17:36 02 Aug 2016 Modificat la 17:36 02 Aug 2016

A avut curajul să-şi deschidă inima şi să recunoască drama pe care o trăieşte. Deşi a acceptat că gemenii ei suferă de Sindromul Down, Cristina Bălan îi consideră normali, însă nu se împacă deocamdată cu ideea cum sunt ei percepuţi în societate.

 „E dureros să simţi că cele mai frumoase şi importante fiinţe din lume, pentru tine, sunt nişte rebuturi pentru alţii. Cel puţin aşa ne-au făcut să simţim unii medici. Ah, şi statul (…)Noi trăim o viaţă normală, cu doi copii speciali. Dar oamenii văd numai latura specială. Nu se gândesc că noi trăim toată paleta de experienţe pe care le trăiesc şi ei. Cu şi prin copiii lor tipici.Suntem îmbrăţişati şi pupaţi, avem mânute care se ridică spre noi să-i luăm în braţe. Avem râsete dar şi încăpăţânare. Avem glasuri care spun “mama” şi “tati”, ne jucăm şi ne alintăm. Ce e special în asta? Eu sunt o mamă normală, care-şi vede puii perfecţi, minunaţi, frumoşi. Iubirea adevarată e cea necondiţionată şi cât de frumoasă e!”, a declarat cântăreaţa într-un interviu acordat pentru blogulmamei.ro.

 

Etichete: sindromul Down
Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole