Antena 3 CNN Actualitate Social Cristian Tudor Popescu, reacție acidă după condamnările din dosarul Colectiv: Morţii rămân în continuare să se răsucească în morminte

Cristian Tudor Popescu, reacție acidă după condamnările din dosarul Colectiv: Morţii rămân în continuare să se răsucească în morminte

1 minut de citit Publicat la 15:57 16 Dec 2019 Modificat la 15:57 16 Dec 2019

”Acum câteva zile a fost o ştire despre un deţinut la Timişoara care a încercat să evadeze făcând o gaură în perete, acel ins era condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a omorât patru oameni. Aceşti inşi şi aceste inse din dosar au omorât zeci de oameni şi au făcut-o prin corupţie şi cinism criminal şi minciună. Aceste pedepse nu sunt deloc uriaşe, după părerea mea.

În plus, decizia de azi este o încercare de a închide gura celor care cer dreptate în continuare, în timp ce morţii rămân să se răsucească în continuare în morminte

Nu ştiu dacă vor fi menţinute aceste pedepse, care sunt departe de a fi suficiente. Să vedem la apel ce judecător o să judece, pentru că domnii judecători ne rezervă tot felul de soluţii care pe mine mă deconcertează. În ce-i priveşte pe domnii Bănicioiu şi Arafat care îi au pe conştiinţă după incendiu pe cei care au murit din pricina infecţiilor din spitale, aceşti inşi nu au răspuns încă cu nimic pentru ce au făcut.

Nu e după părerea mea azi un moment de uşurare, nu cred că acest dosar a fost soluţionat în acest moment”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Tribunalul Bucureşti a decis luni condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 11 ani şi 8 luni închisoare în dosarul privind tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Etichete: dosarul Colectiv
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole