Jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu s-a declarat revoltat de declarațiile recente ale fostului președinte Traian Băsescu pe tema unei justiții mai blânde cu femeile condamnate.
"Omul ăsta a fost zece ani președintele României. Tot ce face acum este... Eu mă simt mânjit cu căcat din cap până-n picioare. El nu simte nimic. A fost votat de două ori de cetățenii acestei țări. Ce fel de popor suntem dacă am fost n stare să-l votăm pe individul ăsta? Eu nu l-am votat niciodată. Nici prima, nici a doua oară. Eu nu am crezut niciodată în individul ăsta. De la început, din 2004. La început am simțit lucrul ăsta și apoi mi s-a confirmat într-o discuție privată pe care am avut-o în iarna lui 2005. Mi-a fost clar că e ceva profund pârât cu acest individ în momentul Dragă Stolo. Nu știu din ce e făcută nația dacă a fost în stare să înghită momentul ăla de brigadă artistică, un aranjament dezgustător. Faptul că a putut să joace acest teatru... Omul ăsta a mințit cel mai mult dintre președinții României. E campionul minciunii. Nicolae Ceaușescu nu mințea, era sub demnitatea lui. El îți comunica că nu exiști și că trebuie să asculți ce-ți spune el. Traian Băsescu nu are nimic sfânt. El nu crede în nimic, nu are niciun reper moral. Acum râde lumea de el, a ajuns un păcălici, a ajuns un papagal. Nu am crezut că nu are organul ridicolului", a declarat Cristian Tudor Popescu, la o televiziune de știri.