Antena 3 CNN Politică Cristian Tudor Popescu: Liviu Dragnea e în fața unui gest de forță al lui Iohannis

Cristian Tudor Popescu: Liviu Dragnea e în fața unui gest de forță al lui Iohannis

1 minut de citit Publicat la 13:17 27 Dec 2016 Modificat la 13:17 27 Dec 2016

Analistul Cristian Tudor Popescu este de părere că liderul PSD Liviu Dragnea este pus în faţa "unui gest de forţă" al preşedintelui Klaus Iohannis, care nu a acceptat propunerea ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru.

"Modul în care a prezentat această respingere preşedintele Klaus Iohannis nu prea lasă, după părerea mea, loc de negociere cu dl. Dragnea, cu PSD şi ALDE, pentru că nu a justificat în niciun fel această respingere. Dacă ar fi făcut-o, atunci se putea discuta. Aşa, practic, dl. Dragnea este pus în faţa unui gest de forţă, unui gest discreţionar al domnului preşedinte, la care nu văd cum ar putea răspunde altfel decât tot printr-un gest de forţă, după ce a declarat că dna. Shhaideh este unica propunere a PSD şi ALDE", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Cristian Tudor Popescu.

În opinia sa, preşedintele ar fi trebuit să explice "fie şi punctual" motivul pentru care a respins propunerea coaliţiei PSD - ALDE.

"Ar fi fost de dorit ca dl. Iohannis să explice fie şi punctual, sumar, să dea totuşi nişte indicaţii în legătură cu motivul acestei respingeri. Cred că este dator în primul rând faţă de opinia publică, de electorat. Nu poate să transmită asta ca pe o hotărâre personală a domniei sale pentru care nu dă socoteală", a subliniat analistul.

El a arătat că o posibilitate ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să fi avut o discuţie cu Liviu Dragnea pe acest subiect, convenind ca PSD şi ALDE să propună o altă persoană pentru funcţia de premier.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole