Antena 3 CNN Actualitate Social Cristian Tudor Popescu, editorial răvășitor la un an de la tragedia de la Colectiv

Cristian Tudor Popescu, editorial răvășitor la un an de la tragedia de la Colectiv

<1 minut de citit Publicat la 12:36 30 Oct 2016 Modificat la 12:36 30 Oct 2016

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu își exprimă dezamăgirea față de ecourile în societate ale tragediei din clubul Colectiv.

"Mai rău decât să mori, e să mori degeaba. Or să fie procesiuni, lumânări, flori, discursuri, amintiri înlăcrimate la televizor. Folositoare celor omorâți de corupție, nepăsare și prostie, cât extinctoarele lipsă din cuptorul Colectiv. Tot ce le-ar fi putut face țărâna mai ușoară în anul ăsta era schimbarea la fețe a României. Eu, unul, am sperat în noiembrie trecut, deși nu mai am vârsta, că revolta din stradă va deveni revoluție. Că acest popor are destul spirit ca să scoată în față niște lideri civici naturali, capabili să închege formațiuni de luptă împotriva Structurilor, să lanseze programe, ideologii, candidați care să-i învingă în alegeri pe putrezii „clasici” ai primăriilor și Parlamentului. 
...

Dacă se mai întâmplă încă un Colectiv sau ceva și mai grav, vom constata că nici la numărătoarea morților nu ne-am perfecționat. Poate doar să-i băgăm în barocamera pentru ten frumos de la spitalul Floreasca, ca să arate bine în coșciug...

Mai rău decât să mori degeaba, e să trăiești degeaba", scrie Cristian Tudor Popescu, pe Republica.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole