Două elemente au influenţat manevra prin care PSD urmărea decredibilizarea justiţiei: prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis la şedinţa de Guvern şi zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă, a declarat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
„Două elemente au compromis manevra PSD: intervenţia preşedintelui şi, decisiv, aceste zeci de mii de oameni în stradă. Aşa ceva PSD nu a calculat. Datorită acestor două mijloace de presiune, manevra a eşust în acest moment. Avea sens doar trecută atunci, pe loc. Acum, după ce scandalul este imens, nu mai poate să genereze efectul principal urmărit, adică să lovească în credibilitatea justiţiei.
Dragnea şi-a dat seama de asta, s-a retras, s-a retras şi Grindeanu, şi l-au lăsat pe iepuroiul orbit de faruri pe autostradă, care trebuie să scoată ditamai bolovanul încins din foc. Singura solutie acum, onorabilă, căutată de PSD, ar putea fi trimiterea lor în Parlament ca legi organice, ceea ce invalidează scopul iniţial – să se perceapă că PSD şi Dragnea, prin guvernul său, prin OUG si asumarea răspunderii, a făcut dreptate”, a explicat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.