Antena 3 CNN Actualitate Media Cristian Tudor Popescu, despre scandalul dezinfectanților: Este crimă cu premeditare

Cristian Tudor Popescu, despre scandalul dezinfectanților: Este crimă cu premeditare

1 minut de citit Publicat la 14:26 01 Iun 2016 Modificat la 14:26 01 Iun 2016

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu vorbește într-un interviu pentru Pressone despre scandalul dezinfectanților diluați, dar și despre efectele sale reale: pacienți morți.

"Este vorba de omor cu premeditare în masă - repet această expresie – și care trebuie tratat și pedepsit ca atare. Însă: el a ieșit la suprafață nu pentru că s-a sesizat vreun organism al acestui stat, dintre organismele care produc anticorpi în astfel de situații.

Pentru că, în situația de față, microbii sunt, de fapt, oamenii. Cei care ucid nu sunt Staphylococcus aureus sau pioceanicul, sunt oamenii. Ăștia sunt microbii ucigași din sistemul sanitar. Iar anticorpii care ar fi trebuit să funcționeze n-au funcționat. Niciunul dintre ei.

Cine a dat la iveală asta? Presa, echipa lui Cătălin Tolontan. Dar și echipa lui Cătălin Tolontan, de unde a obținut first break-ul? De la un gâtlej adânc (trimitere la Deep Throat, sursa principală a investigaţiei Watergate – n.r.).

Deci, în interiorul corupției, în interiorul acestei metastaze, au existat cel puțin două feluri de corupți. Unii care, la un moment dat, au avut interesul să devoaleze povestea asta. Din ce motiv, nu știm. Și atunci, mecanismul prin care se întâmplă acțiunea împotriva acestor criminali poate fi numit separația corupților în stat.

Nu știu dacă separația puterilor în stat funcționează așa de bine, dar separația corupților în stat, după perioada comunistă, funcționează.

În perioada comunistă, exista o singură corupție. Erai în sistemul de corupție, legat de Partid și de Securitate. Nu exista altul. Bineînțeles, vorbim despre chestiile serioase, nu despre bișniță pe Covaci.

După '89, acest sistem s-a separat. S-a produs separația corupților în stat. Datorită acestei separații, avem dezvăluirea a ceea ce s-a întâmplat. Datorită, din cauza...", spune Cristian Tudor Popescu, în interviul pentru PressOne.

Citește mai multe din Media
» Citește mai multe din Media
TOP articole