Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a ajuns zilele trecute la spital, după ce i s-a făcut rău. Jurnalistul a povestit, pe pagina sa personală de Facebook, modul în care a fost tratat de medici în cele 72 de ore cât timp a fost internat.
Cristian Tudor Popescu a mărturisit că a ajuns zilele trecute la spital, „complet epuizat fizic şi psihic de durere”, iar medicii au reuşit să-i oblojească şi „avariata încredere în oameni“, pe lângă durerile fizice.
„Mi-au oblojit încrederea în oameni. Am intrat pe poarta spitalului Academic Ponderas ca o arătare între maimuţă şi om. Adică nu mergeam chiar în patru labe, ci cocoşat pe o cârjă, cam la 60 de grade. Aproape complet epuizat fizic şi psihic de durere. Am ieşit pe poarta aceluiaşi spital după 72 de ore, din nou homo erectus. Asta, mulţumită doctorilor: Mihai Cristescu, Adrian Săftoiu, Alina Constantin, Daniela Godoroja, unei doctoriţe micuţe, drăguţă şi cu ochelari care mi-a stat la căpătâi când îmi era greu şi pe care nu ştiu cum o cheamă, precum şi întreg personalului ce m-a îngrijit cu omenie, în condiţii de eficienţă şi igienă prezente în întreg aşezământul. Mi-au reparat organismul, dar mi-au oblojit şi grav avariata mea încredere în oameni“, a scris Cristian Tudor Popescu.