Cristian Țopescu a murit. Cunoscutul om de televiziune avea 81 de ani.
"Faptul ca am calatorit foarte mult in viata mea, prin diverse zone si diverse culturi, mi-a fundamentat un fel de a fi foarte tolerant si ingaduitor. Si-apoi, sunt totusi un sentimental: m-am indragostit si m-am recasatorit. Nu am premeditat "alianta" cu comunitatea germana (rade), dar ea mi-a intarit convingerea ca - vorba lui Tudor Arghezi - "ne-ar trebui niste nemti". Ma bucur ca m-am casatorit cu o nemtoaica, pentru ca sunt un mare admirator al disciplinei, meticulozitatii si seriozitatii lor in general. Iar nemtii din Romania, atat cati au mai ramas, sunt fara doar si poate exponenti ai aceleiasi mentalitati. Pacat ca au ramas atat de putini. Si romanii au calitati, dar spre deosebire de nemti, noi ne laudam cu talentul nostru de a "ne descurca". Nu neg ca este si asta o calitate, dar intre a fi excesiv de serios si a te descurca, eu parca as alege prima varianta, e mai de incredere pe termen lung.
Copiii mei au fost crescuti, ca si mine, in acelasi spirit al unei educatii sportive sanatoase. I-am indemnat sa faca sport de foarte mici, i-am trecut prin mai multe discipline, incepand cu inotul, care cred ca este sportul care formeaza cel mai bine trupul, continuand cu schiul si jocurile cu mingea. Am ferma convingere ca cei doi copii ai mei mai mari isi petrec si acum timpul liber intr-o sala de sport, intr-un bazin de inot, pe un teren de tenis si nu in localuri pline de fum si de aburi de alcool. Cel mic, deocamdata inoata, chiar de-ajuns de bine pentru cei patru ani ai lui. Recent, la Sibiu, a inceput joaca - inca nu se poate numi antrenament - intr-o sala de gimnastica. Baiatul meu cel mare, care are acum 27 de ani, e la fel de sportiv. A trecut prin toate; mie mi-ar fi placut sa joace tenis, pe care l-a si practicat cu sarg o bucata de vreme, dar a renuntat. A jucat apoi baschet in divizia nationala. Nu sunt un parinte din aceia care nu vor altceva decat ca odraslele lor sa devina campioni. Nu mi-am dorit copii campioni, mi-am dorit copii sanatosi. Poate o fi o teorie depasita astazi, aceea a sportului pentru sanatate, dar o recomand totusi. Mai ales ca romanii sunt un popor sedentar, un popor de telespectatori in ale sportului. Nu ai sa vezi niciodata, ca in tarile nordice, romani alergand cu miile prin parcuri.
Eu sunt mare admirator al nordicilor, aceasta "specie" aparte de oameni. Nici ei nu considera depasita ideea sportului pentru trup si sanatate. Finlandezii, dupa cate am vazut eu, mi se par poporul cel mai sportiv. Ca un amanunt amuzant, la Helsinki exista un Minister al sporturilor, intr-o cladire cu patru etaje, la intrarea careia scrie: "Aici este Ministerul Sporturilor. Nu avem lifturi, folositi scarile". Oare romanii n-ar folosi numai parterul, in cazul unei asemenea initiative? (Rade). Greu de inteles pentru noi multe lucruri pe care nordicii le fac toti, fara exceptie, din convingeri si din mandrii extraordinare. La Olimpiada de iarna de la Lillehammer, in 1994, pe partia de schi erau zeci, sute de mii de spectatori, unii cu bebelusi in brate. Ma intrebam si eu, ca roman sedentar, de ce nu stateau oamenii aceia acasa, la televizor, ca si-asa pe partie nu vedeau mai nimic. Mi-au explicat ca pentru ei foarte important, cel mai important chiar, era sa fie acolo, trup si suflet, sa participe efectiv la Jocurile Olimpice, langa sportivi. Si mai e un lucru ce nu se va intelege si nu se va face niciodata in Romania: spiritul de voluntariat. Erau acolo, in Norvegia, mii de voluntari, veniti din proprie initiativa. La usa Centrului de Presa de la Jocurile Olimpice de la Lillehammer a stat timp de doua saptamani, opt ore pe zi, o batranica - parca o vad, sa fi avut aproape saptezeci de ani - care ce facea: fiecarui nou venit ii deschidea usa si-i dadea binete, iar cand iesea cineva, isi lua la revedere in numele tuturor norvegienilor. Extraordinar!