Cristian Țopescu a murit. Celebrul comentator sportiv avea 81 de ani.
Cristian Țopescu a murit. "Dupa cum se observa si astazi, a face comentariu sportiv nu este o indeletnicire total lipsita de pericole. Inainte insa, era ceva mai greu decat acum, pentru ca simteam o oarecare presiune care plutea deasupra noastra. Probabil, la fel ca multi dintre colegii mei, am si eu o deviza profesionala: sa cred ceea ce spun si sa spun ceea ce cred. Aplicand aceasta deviza, de-a lungul anilor m-am trezit de cateva ori in situatia de a fi sanctionat, adica eram suspendat pe anumite perioade. Dar nu pateam nimic altceva; zvonurile cu sechestrarea mea, cu plecarea din tara, cu mai stiu eu ce nenorocire erau la moda atunci si toata lumea se temea ca mi s-a intamplat ceva, odata ce nu mai apaream la o anume transmisiune sportiva. Presiunea aceasta difuza care plana deasupra comentatorilor sportivi se referea la anumite afirmatii care, dupa parerea conducerii, contraveneau politicii statului. In rest, eram lasati sa ne facem treaba si nu este mare diferenta intre cum mi-o faceam atunci si acum. La urma urmei, totul se invarte in jurul seriozitatii muncii. Insa, la un moment dat, am afirmat urmatoarele: fotbalistilor romani, ajunsi la o anumita varsta si cu un anumit numar de meciuri in echipa nationala, ar trebui sa li se permita sa joace la echipe din strainatate. Eu am spus atunci ca ar fi in avantajul fotbalistului, al clubului, al prestigiului sportului romanesc sa avem asemenea fotbalisti in strainatate. Afirmatia aceasta m-a costat intr-adevar mai mult, a cincea si ultima sanctiune: despartirea de televiziune, dar, evident, nu si de sport", afirma Cristian Țopescu într-un interviu pentru Formula As.
Cristian Țopescu a murit. Atunci imi placeau cu predilectie jocurile sportive: fotbalul, handbalul, voleiul, baschetul - sporturi care mi-au dat si mari satisfactii. Am comentat inainte de "89 doua Campionate Mondiale de fotbal - Mexic "70 si Argentina "78, o finala a Cupei Campionilor Europeni la volei, in 1966, in care au jucat doua echipe romanesti, Rapid si Dinamo. (Din pacate, acum suntem foarte departe de ce volei se joaca in lume.) Si, mai ales, doua finale de Campionat Mondial de handbal masculin - in 1970 la Paris si in 1974 la Berlin, in care a jucat echipa Romaniei si pe care le-a si castigat (generatia lui Gatu, Otelea, Gruia). Din "76 incoace, odata cu aparitia Nadiei Comaneci, a inceput pasiunea pentru gimnastica, care nu m-a parasit nici astazi. Am avut onoarea sa comentez ultimele cinci Campionate Mondiale castigate de echipa Romaniei de gimnastica. In prezent, m-am orientat catre sporturi in care pasiunea nu devine patima, in care tensiunea nervoasa nu este chiar atat de mare. Am renuntat la comentariul de fotbal dupa Campionatele Mondiale din 1994 din Sua, si mi-am ales trei sporturi care cred eu ca sunt mai linistite, frumoase si chiar spectaculoase: gimnastica, tenisul si patinajul artistic; pe ultimul il consider chiar o arta.
Cristian Țopescu a murit. Personal, fac parte din categoria din ce in ce mai putin numeroasa a ziaristilor care nu cauta senzationalul si scandalul. Asta pentru ca traiesc de mult timp in lumea sportului, cunosc eforturile, transpiratia, necazurile si bucuriile sportivilor si nu caut sa le rascolesc nici viata intima, nici sa scriu sub imperiul tirajului. Cred ca se pot spune lucruri interesante intr-un limbaj decent, fara violente verbale. Prima pagina a ziarelor de sport este, intr-adevar, monopolizata de fotbal si de scandalurile generate de el, probabil pentru ca, asa cum se spune, la ora actuala fotbalul vinde ziarul. Sporturi precum canotajul nu sunt bagate in seama decat din patru in patru ani, cand ne laudam cu medaliile obtinute. Si cata truda in aceasta disciplina sportiva, care alaturi de ciclism, este cea mai grea din lume! Ziaristii isi aduc aminte de aceste sporturi numai la succese; nu prea am vazut reportaje in care sa fie descrisa munca anonima a acestor "eroi". Iar aceasta este totusi o lipsa de seriozitate profesionala. E adevarat ca fotbalul e "rege" si probabil ca ziaristii sunt de la inceput demoralizati cand sefii le impun patru pagini de fotbal si zece randuri pentru un succes mondial de tir, sa spunem. E dureros pentru sport in general, mai ales ca, daca privim putin in urma - numai cu zece ani, nu mai mult - observam ca marile succese au venit tocmai de la aceste sporturi mai putin mediatizate: canotaj, scrima, atletism, box. Gabi Szabo apare in presa doar cand devine pentru a "n"-a oara campioana sau cand se cearta cu cineva. La ce munca teribila sunt supuse Gabi sau Violeta Beclea nu prea intereseaza pe nimeni. Apoi, daca urmariti emisiunile de asa-zisa analiza de dupa meciurile de fotbal, veti observa ca cea mai mare parte din timp se discuta chestiuni exterioare meciului propriu-zis. Rar se vorbeste despre cum s-a jucat, despre calitatea meciului respectiv. Problemele sunt intotdeauna arbitrajul, rafuielile personale, mai nou - vremea. E o problema de mentalitate; de vreme ce antrenorii nu fac altceva decat sa blameze vremea si arbitrul, jucatorii, oricat de mari ar fi ei, vor fi convinsi ca ei au jucat foarte bine, dar au fost impiedicati de acesti doi factori. Asta e "talentul" romanilor: de a gasi pentru esecuri explicatii colaterale. Mai este si un alt aspect. Sportul este supus acum acestui "zeu" numit ban, care, desigur, are si efecte benefice, este stimulativ, dar aduce si enorm de multe necazuri. Unul dintre ele este doping-ul. Si totul a inceput cand Primo Nebiolo - un fost presedinte al Federatiei Internationale de Atletism, care a murit intre timp - a venit cu ideea introducerii premiilor foarte valoroase in acest sport, culminand cu celebrele lingouri de aur. Imaginati-va ce tentatie! Mai mult, e o tentatie molipsitoare, pentru ca, vazandu-si adversarul luand substante interzise si apoi invingandu-i, atletii trebuie sa fie foarte tari sa nu le urmeze exemplul. Altul este vanzarea nejustificata sau prematura de sportivi. Au fost vanduti jucatori pe sume foarte mari, cand ei erau inca "necopti" si, din pacate, au clacat.