Antena 3 CNN Actualitate Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost eliberat din închisoare în Republica Moldova

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost eliberat din închisoare în Republica Moldova

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 17:17 02 Mai 2021 Modificat la 17:21 02 Mai 2021

Rizea se afla după gratii în țara vecină de la sfârşitul anului trecut.

Autoritățile de la Chișinău l-au eliberat pentru că a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova în vederea extrădării.

Rizea a fost arestat pe 6 noiembrie 2020 pentru o perioadă de 18 zile de magistrații de la Judecătoria Chișinău, perioada de arest fiind ulterior prelungită succesiv până recent.

Ministerul român al Justiției a trimis, pe 4 noiembrie 2020, o cerere de extrădare.

Cristian Rizea a fost condamnat definitiv, în martie 2019, de Înalta Curte de Casație şi Justiție de la București, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani şi influențarea declarațiilor.

Iniţial, Rizea a fost de negăsit pentru a fi încarcerat dar a fost ulterior localizat în Republica Moldova.

Fostul deputat a reușit, chiar, să obțină cetățenia moldovenească, ascunzând autorităților de la Chișinău că are calitatea de inculpat şi, ulterior, pe cea de condamnat într-o cauză penală.

În scurta calitate de cetățean moldovean, Rizea şi-a luat numele de Mihai Cristian Luigi.

Prin decretul președintelui Republicii Moldova din 2 noiembrie 2020, fostului deputat român i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole