Antena 3 CNN Politică Cristian Popescu Piedone este noul Coordonator Naţional al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal)

Cristian Popescu Piedone este noul Coordonator Naţional al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal)

<1 minut de citit Publicat la 16:30 31 Mai 2018 Modificat la 16:30 31 Mai 2018

Începând de astăzi, 31 mai 2018, Cristian Popescu Piedone a preluat functia de Cooordonator politic naţional al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
 
El îşi va dedica experienţa politică şi administrativă, de peste 25 de ani, în organizarea şi dezvoltarea structurilor din teritoriu până la alegerile din cadrul Congresului PPU(social-liberal) din toamna acestui an.

În cadrul ședinței de numire, Cristian Popescu Piedone a precizat: „Sunt onorat să- mi continui activitatea în cadrul partidului care m-a consacrat. Experienţa politică şi administrativă mă obligă să mă implic și să câștig competiţiile electorale la care particip. Cred, de asemenea, că nu mi am spus încă ultimul cuvânt în politică, cea făcută în interesul oamenilor. Țin însă să precizez că, în această nouă calitate nu sunt interesat de obținerea niciunei funcţii de demnitate publică aleasă: primar, deputat sau senator. Nici acum, și nici în viitor. ”

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole