Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cristian Pomohaci, declarații halucinante la un eveniment unde a primit mii de euro din bani publici

Cristian Pomohaci, declarații halucinante la un eveniment unde a primit mii de euro din bani publici

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 19:10 26 Iul 2023 Modificat la 11:42 31 Iul 2023

Cristian Pomohaci nu mai poartă hainele oficiale ale Bisericii Ortodoxe, dar foloseşte unele similare pentru a oficia slujbe religioase. Acesta este în mare vogă în această perioadă, făcând mii de euro din bani publici, prin  participarea la tot felul de festivaluri, bâlciuri şi evenimente.

Deşi uneori folosește un limbaj deocheat în timpul spectacolelor, nicio autoritate nu îi interzice organizarea lor. Cristian Pomohaci a fost acuzat de act sexual cu minori şi de evaziune fiscală în două dosare diferite.

Sesizarea în primul caz a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el.

Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, "ceva special", amintindu-i cum s-au întâlnit. Între timp, dosarul a fost clasat, pentru că faptele s-au prescris.

Asta înseamnă că, în ochii autorităţilor locale, este numai bun de plătit din bani publici. Cristian Pomohaci încasează în jur de o mie de euro pentru fiecare jumătate de oră de cântare, iar în ultima lună s-a plimbat de la festival la festival. A fost, de exemplu, cap de afiş în Agnita, în Sibiu, în Târgu Jiu sau la bâlciul de la Orleşti. Aici a avut şi dialoguri cu spectatorii, unele dintre ele şocante.

"Auzi, nici o femeie grasă nu-mi mai trebuie, că mă uit la dumneata că nu ai dinţi. Eşti grozavă, să ştii, ai silicoane?", a spus Crisitan Pomohaci.

De aproximativ, acesta încearcă să ajungă la oameni şi prin intermediul platformei Tik Tok, unde postează tot felul de filmuleţe din concerte dar şi unele care au primit sute de comentarii ce reamintesc de acuzațiile din trecut.

 

Etichete: Cristian Pomohaci
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole