Cristian Pomohaci este obligat să plătească 40.000 de ei, însă scapă de condamnarea cu suspendare și de interdicțiile complementare.
”Admite cererea privind constatarea intervenirii unei legi penale noi formulată de petentul condamnat Pomohaci Cristian Dorin (…), vizând Sentinţa penală nr. 28 din data de 11.03.2020 pronunţată de Tribunalul Mureș, Secția Penală în dosar nr. 1841/102/2018, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 424/A din data de 23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosarul penal nr. 1841/102/2018, în baza art. (…) și în consecință:
Constată intervenirea legii penale mai favorabile raportat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, aplicată petentului condamnat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (…), 11 acte materiale.
În baza art (…), dispune înlocuirea pedepsei aplicate petentului condamnat cu aplicarea unei pedepse constând în 200 de zile de amendă reprezentând 200 lei/zi respectiv 40.000 lei amendă, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (…), 11 acte materiale, în baza art. (…)
Vom atrage atenţia petentului condamnat asupra dispoziţiilor art. (…) Cod penal, privind neplata cu rea-credinţă a amenzii aplicate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta cauză, de 100 lei vor rămâne în sarcina statului, conform art. (…) Cod proc. penală. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21. 05. 2021”, se arată în decizia Tribunalului Mureș
Cristian Pomohaci fusese condamnat definitiv la o pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, și 90 de zile de munca neremunerată în folosul comunității, pentru evaziune fiscală. Preotul caterisit a pledat vinovat pentru că a închiriat 11 imobile și a declarat venituri mai mici decât în realitate. Prejudiciul adus statului, 136.572 de lei, a fost achitat și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.
Decizia definitivă a fost dată de Curtea de Apel Târgu Mureș și conform sentinței, judecătorii au înlăturat aplicarea față de Pomohaci a obligației de a nu părăsi teritoriul României.