Preotul-artist care a târât Biserică Ortodoxă Română în cel mai mare scandal din ultima perioadă, presărat cu acuzaţii de pedofilie, are lipici la belele, scrie SpyNews.ro.
Cristian Pomohaci a fost obligat să dea cu subsemnatul într-un dosar aflat pe roul Tribunalului Gorj, în care Fiscul şi două societăţi comerciale au solicitat executarea unor datornici, printre pârâţi numărându-se şi preotul-artist.
Sentinţa a fost dată încă de la primul termen, aşa că Pomohaci a fost nevoit să achite datoriile, vrând-nevrând. În prezent, Pomohaci are pe rol mai multe dosare, în care are calitatea de reclamant şi solicită anularea unor amenzi primite de poliţişti, la regimul rutier.