Antena 3 CNN Actualitate Cristian Plută, fostul director ASSMB, trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită | Doi inculpați din dosar au încheiat acorduri pentru pedepse cu suspendare

Cristian Plută, fostul director ASSMB, trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită | Doi inculpați din dosar au încheiat acorduri pentru pedepse cu suspendare

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 17:10 06 Dec 2023 Modificat la 19:10 06 Dec 2023

Plută (foto) a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.

La data faptelor, el era director al Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București, A.S.S.M.B.

Plută este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

O altă persoană, identificată de procurori prin inițialele S.S., a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită, dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În același dosar, inculpații B.K.E. și Cristian Ion, la data faptei consilier al directorului general al A.S.S.M.B., au fost trimiși în judecată sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită și pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității.

Citește și: Cristian Plută, directorul adjunct de la Administraţia Spitalelor din Bucureşti, a fost reţinut

Doi inculpați din dosar au încheiat acorduri cu procurorii pentru pedepse cu suspendare

Anterior, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații George Mirel Cristescu, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Colentina din București, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare, și D.A.P., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Acești doi inculpați au declarat că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, respectiv 2 ani și 5 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Ce spun procurorii că a făcut Cristian Plută

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în luna aprilie 2023, Cristian Plută, în calitate de director general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, ar fi primit de la inculpatul S.I. suma de 50.000 lei pentru a asigura o bună desfășurare a execuției unor contracte încheiate de instituția pe care o conducea cu două societăți comerciale și plata la timp a facturilor.

La data de 19 iunie 2023, Plută ar fi primit de la George Mirel Cristescu suma de 20.000 euro pentru sprijinul acordat acestuia din urmă să ocupe funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București.

Anterior, directorul A.S.S.M.B. ar fi formulat către Primăria Municipiului București o propunere care a stat la baza numirii numitului George Mirel Cristescu în funcția respectivă.

Negocierile purtate în contextul de mai sus au fost intermediate de către inculpatul S.S..

"În perioada iunie 2022 – 1 septembrie 2023, inculpatul Plută Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, prin intermediul inculpaților B.K.E. și S.S., de la omul de afaceri D.A.P. un procent de 5% din valoarea facturilor, fără TVA, plătite de A.S.S.M.B. în contextul derulării unui acord cadru ce viza execuția unor lucrări de reparații, reabilitări și modernizări la unitățile sanitare și imobilele aflate în administrarea Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București.

Suma de 278.000 lei, ce reprezenta procentajul menționat mai sus, ar fi fost remisă inculpatului Plută Cristian, prin intermediul inculpatului S.S. și a altei persoane, la data de 01 septembrie 2023, în scopul achitării facturilor la timp și a încheierii ulterioare a unor contracte subsecvente", se mai arată în rechizitoriul DNA.

De asemenea, în rechizitoriu se mai arată că în luna august 2023, Cristian Plută ar fi transmis, prin intermediul inculpaților S.S. și Cristian Ion, unui om de afaceri, în etapa nepublică a procedurii de achiziție publică, caietul de sarcini pentru „PROIECTUL PRIVAT DE URGENȚĂ TIP P1”, întocmit la nivelul A.S.S.M.B.

Acest demers ar fi avut ca scop favorizarea societății comerciale administrată de omul de afaceri în contextul organizării unei licitații publice având obiectul de mai sus.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții De Apel București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole