Antena 3 CNN Actualitate Social Cristian este autopsier, iar de 23 de ani și-a petrecut viața printre cadavre. „Nu îmi este teamă, m-am obișnuit. Nu este ca în filme”

Cristian este autopsier, iar de 23 de ani și-a petrecut viața printre cadavre. „Nu îmi este teamă, m-am obișnuit. Nu este ca în filme”

<1 minut de citit Publicat la 10:49 12 Feb 2020 Modificat la 10:49 12 Feb 2020

Nu își amintește primul cadavru tăiat, dar știe că a ajuns la IML din întâmplare, la sugestia unui prieten. Iar de acolo a început totul. 

 

„Nu țin minte care a fost primul. Nici nu vreau să țin minte. Vin la serviciu, iar când plec las totul în urmă. Nu iau cu mine nimic, șterg totul din minte. Am realizat că așa este cel mai bine”, a mărturisit Cristian pentru BZI.

Recunoaște că cel mai greu moment este când familia celui mort ajunge să ridice cadavrul. Nu poate rezista la lacrimi și țipete, așa că preferă să plece. 

„Este o regulă între noi, între autopsieri. Nu facem autopsie rudelor sau prietenilor. Fratele meu a fost găsit mort în casă și a fost adus aici… am plecat de la serviciu, nici nu am putut să-l văd măcar. Nu îmi este teamă, m-am obișnuit. Nu este ca în filme, să se ridice decedatul de pe masă”, mai spune autopsierul. 

 

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole