Antena 3 CNN Politică Cristian Diaconescu, despre demisia lui Tudose: Ceea ce a făcut PSD e iresponsabilitate politică

Cristian Diaconescu, despre demisia lui Tudose: Ceea ce a făcut PSD e iresponsabilitate politică

1 minut de citit Publicat la 17:39 16 Ian 2018 Modificat la 17:39 16 Ian 2018

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu consideră că perspectiva unui nou Guvern în condiţiile retragerii sprijinului politic premierului Mihai Tudose de către PSD reprezintă "o iresponsabilitate politică" pentru că ar fi "o minune" să apară cât se poate de repede un guvern profesionist care să fie perceput ca atare de partenerii europeni.

"Având în vedere contextul european regional, România avea o uriaşă şansă să se delimiteze în sens constructiv de statele din zona central europeană, care deviind de la valorile tradiţionale europene au luat calea iliberalismului, a unui control autoritar. Nu era nevoie să facem nimic în plus pentru a ne dovedi un statut special de bun european exact în momentul în care tabloul UE se va reconfigura. Din cauza unei crize politice de miză minoră nu putem să fim un jucător activ astăzi când se discută o serie o serie de proiecte, cum ar fi Europa cu mai multe viteze sau Europa cu un numitor comun cât mai redus. (...) Nu cred că vreunul din argumentele pentru care România a intrat în blocaj poate fi realist. Practic, este o iresponsabilitate politică şi răul privind ţara noastră s-a produs deja, indiferent ce se întâmplă în perioada următoare", a afirmat Diaconescu luni pentru AGERPRES.

El a explicat că nu este suficient să numeşti nişte persoane în diverse instituţii pentru ca acestea "să fie percepute automat ca parteneri de dialog'

"În momentul în care la Berlin va apărea un nou guvern, proiectul european va fi pus în dezbaterea publică, iar cei care vor avea capacitatea vor putea să contribuie, ceilalţi nu. În al doilea rând, viitorul buget al UE este deja creionat în proiect şi va fi pus în dezbatere de la jumătatea lunii mai. Am dat aceste repere pentru a înţelege că ar fi chiar o minune să apară cât se poate de repede un guvern profesionist, care este şi perceput ca atare de partenerii europeni. Nu este suficient doar a avea un guvern sau a numi nişte persoane în diverse instituţii, pentru ca automat să fie percepute ca parteneri de dialog. Ori din aceste puncte de vedere, după cum se pare, timpul politic merge împotriva noastră", a adăugat Diaconescu.

Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat luni seară demisia din funcţie, urmând ca aceasta să fie transmisă Administraţiei Prezidenţiale în cursul zilei de marţi. Demisia premierului a survenit deciziei CExN al PSD de retragere a sprijinului politic.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole