Antena 3 CNN Actualitate Cristian, copilul crescut de bunici, are o nouă șansă să meargă pentru prima dată în viață

Cristian, copilul crescut de bunici, are o nouă șansă să meargă pentru prima dată în viață

Evghenia Kironaki
1 minut de citit Publicat la 07:15 08 Oct 2020 Modificat la 07:15 08 Oct 2020

Are însă nevoie de kinetoterapie şi de terapie psihologică zilnic pentru a face progrese. Printr-o campanie, demarată de UNICEF, visul lui ar putea deveni realitate, cu ajutorul vostru.

El e Cristian. Când a venit pe lume, era cât o păpuşă. Avea puţin peste 1 kilogram. Şi astăzi, la 4 ani, e încă mult prea mic pentru vârsta lui.

Cristian încearcă să-l imite pe frăţiorul mai mare în tot ceea ce face, dar nu poate. A fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. Iar necazul nu a venit singur.  Copilul nu şi-a cunoscut tatăl, iar mama a plecat să lucreze în Italia. Așa că dragostea de mămică i-o poartă acum bunica.

Mariana Tătaru e asistentă medicală comunitară şi omul dispus să lupte împotriva tuturor celor care nu cred în șansele lui Cristian de a fi pus pe picioare.

Dar asta cere efort, răbdare, resurse şi acces la servicii medicale.

N-ar fi vorba despre o minune. Ne-am convins de asta chiar în timpul filmărilor. Aparatura video i-a stârnit băiatului curiozitatea. Așa că, în încercarea de a ajunge la ea, Cristian nu a mai mers târâşi pe burtică, ci de-a bușilea, pentru prima dată în viaţa lui!

De parcă forţa de a merge înainte fusese închisă în corpul lui rigid şi dintr-o dată ceva, sau, poate, cineva a eliberat-o.

Progresele lui Cristian şi ale altor copii ca el depind de accesul la echipamente, tratamente şi servicii medicale.

Prin proiectul UNICEF „Servicii Comunitare pentru Copii”, echipele comunitare, formate dintr-un asistent social, asistent medical comunitar şi consilier şcolar, oferă copiilor din familii vunerabile accesul la serviciile medicale, sociale şi şcolare de care au nevoie.

Trimite acum un SMS gratuit cu textul COPIL la 8844 şi donează 2 euro în fiecare lună. Ajută-i pe Cristian şi pe alţi copii ca el să aibă acces la serviciile de care au nevoie. Îţi mulţumim!

Etichete: UNICEF
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole